Dacă nu ați decis unde să vă petreceți Anul Nou, o soluție ar fi o deplasare la mai puțin de 400 de kilometri de Timișoara, în stațiunea sârbă Zlatibor. Reprezentanții acesteia au venit în capitala Banatului pentru a prezenta oferta stațiunii, dar și cea a clinicii Cigota, din aceeași localitate, specializată în problemele endocrinologice și a tulburărilor legate de nutriție.
Românii au devenit public ţintă pentru cea mai cunoscută staţiune sârbească. Este vorba de Zlatibor, o localitate din ce în ce mai apreciată de turiştii bănăţeni, mai ales pentru sporturile de iarnă, dar și de echipele sportive care optează pentru această stațiune pentru cantonamente. Reprezentanţii staţiunii au venit la Timişoara special pentru a prezenta bănăţenilor modalităţile de a vizita stațiunea Zlatibor şi de a petrece aici un sejur plăcut.
Una dintre cele mai cunscute staţiuni montane din Serbia, Zlatibor, este tot mai mult pe placul bănăţenilor. Mulţi cunoşteau localitatea doar ca un punct aflat pe drumul spre litoralul muntenegrean. Iată că în ultimii ani mulţi au descoperit staţiuinea şi ca destinaţie turistică. Iar vecinii noştri ştiu să se promoveze, să-şi vândă marfa! Turiştii din România sunt tot mai atractivi pentru sârbi, iar aceştia sunt căutaţi cu pachete speciale şi atractive.
Ştiri din Timiș
Sub sloganul „Împreună pentru județul Timiș”, Nelu Balaș, din partea Partidul Național Conservator Român (PNCR) și-a anunțat intenția de a candida și el la președinția Consiliului Județean Timiș.
România
La nivel național, în perioada iunie 2021 – iunie 2022, aproape 14% dintre copiii români au avut cel puțin un părinte plecat dincolo, la muncă. În cifre, asta înseamnă peste jumătate de milion de copii. O anchetă Salvați Copiii arată că cel puțin jumătate dintre părinții care lucrează în străinătate nu vor ajunge acasă de sărbătorile pascale. 39% spun că vor veni acasă la copii, iar 6% sunt indeciși.
România
România are luni cel mai mic preţ al energiei electrice din regiune şi al treilea cel mai mic din Uniunea Europeană, informează Ministerul Energiei, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Lucrările de la Conacul Mocioni din Foeni ar trebui să fie gata marți, 30 aprilie 2024. Acestea, însă, sunt doar la 75%, iar Consiliul Județean Timiș va cere penalități pentru orice zi care depășește termenul. Constructorul estimează că șantierul ar putea fi închis, cel mai devreme, în toamnă.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că va lansa licitația pentru reabilitarea unui nou bloc de locuințe în Timișoara. Între timp, alte trei au fost finalizate și se așteaptă recepția lucrărilor.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că pregătește licitația pentru reabilitarea Colegiului Național „Ana Aslan“. Prin fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), clădirea va fi reabilitată termic, dar vor fi lucrări și la acoperiș și în interior. Sunt necesari undeva la 8 milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Luni, 29 aprilie, în penultima zi în care putea face acest lucru, și-a depus candidatura pentru un nou mandat la conducerea Primăriei Timișoara și Dominic Fritz. Acesta a spus că deja există cereri de contestare a candidaturii, dar că acestea au doar scopul de „a arunca o umbră de ilegitimitate asupra candidaturii”. Cu această ocazie, a fost depusă și lista pentru consiliul local a Alianței Timișoara Unită.
1