Acţiunile de protest ale enoriaşilor timişoreni nemulţumiţi de măsurile luate împotriva ÎPS Nicolae Corneanu n-au rămas fără efect. Miercuri este aşteptată sosirea Înalt Prea Sfinţitului Irineu, mitropolitul Olteniei, cel ce a fost numit supervisor peste Mitropolia Banatului, pentru ceea ce diplomatic a fost numit „o vizită de lucru”.
Cardurile sunt instrumente financiare minunate, care usureaza modalitatea utilizatorilor lor de a face plati. Expertii atrag insa atentia ca desi ne fac viata mai usoara, platile cu cardul nu trebuie folosite chiar in orice situatie.
Săptămâna viitoare, cel mai probabil luni, la Timişoara este programată o întâlnire destul de importantă pentru viitorul celor de la Poli. Reprezentanţii Primăriei Timişoara, ai Consiliului Local şi cei ai Consiliului Judeţean Timiş pregătesc o întâlnire de clarificare a situaţiei şi a planurilor de viitor cu reprezentanţii clubului FC Politehnica. De preferat cu Marian Iancu.
Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, împreună cu reprezentanţii Direcţiei Tehnice a primăriei, au ieşit, marţi, pe străzile din oraş pentru a verifica stadiul lucrărilor la drumuri. Concluzia este că, oficial, asfaltările decurg bine în Timisoara.
Verdictul în privinţa italienilor se amână. Cel mai probabil, pentru finele lunii.
Pe 9 iunie, timișenii vor alege noua componență a Consiliului Județean Timiș, inclusiv viitorul președinte al instituției. 11 partide și alianțe au depus candidaturi în termen, însă doar șapte au și candidat pentru cea mai înaltă funcție. Nu avem niciun independent înscris în cursă.
Principalii doi candidați pentru Primăria Timișoara sunt, evident, actualul primar Dominic Fritz și fostul primar Nicolae Robu. Totuși, în cursa pentru cel mai râvnit fotoliu din clădirea de pe Loga, nr. 1, mai sunt și alte opt nume, fiecare cu șansa lui.
De Ziua Națională a Tineretului, Universitatea de Vest anunță dezvoltarea primelor programe de licență și masterat din domeniul tineretului. Alături de instituții și fundații care au activitatea centrată pe zona de tineret, UVT anunță că va pune la dispoziție aceste programe de studii în premieră națională.
Piețele 700 și Doina vor beneficia de investiții după sărbătorile pascale, informează Primăria Timișoara. Modernizarea celor două va costa aproximativ două milioane de lei, iar lucrările vor dura cam o lună.
1
Marți, 30 aprilie, la secția RETIM de pe strada Divizia 9 Cavalerie a pornit o grevă spontană a angajaților, una care până în ultimul moment părea că va duce la neridicarea pubelelor din Timișoara și zona metropolitană pentru câteva zile. Până la urmă, însă, conducerea societății s-a arătat de acord cu cererile angajaților, iar programul de lucru a fost cel normal miercuri, 1 mai.
Un tânăr de 26 de ani s-a ales cu un ordin de restricție după ce a intrat în casă peste soția lui, băut fiind, și a bătut-o.