Moaştele Sfinte Rita de Cascia, numită Sfânta cazurilor imposibile, au fost scoase pentru prima dată din mănăstirea în care se afla, iar acum o bucată de os din mână ei a sosit la Timişoara. Acesta se află la Biserica Sfânta Maria Regina Păcii şi a Unităţii. La lăcaşul de cult au sosit şi zeci de credincioşi care se roagă pentru sănătatea lor şi a familiei, dar pentru soluţionarea problemelor imposibile.
Ştiri din Timiș
Pe 9 iunie, timișenii vor alege noua componență a Consiliului Județean Timiș, inclusiv viitorul președinte al instituției. 11 partide și alianțe au depus candidaturi în termen, însă doar șapte au și candidat pentru cea mai înaltă funcție. Nu avem niciun independent înscris în cursă.
Ştiri din Timiș
Principalii doi candidați pentru Primăria Timișoara sunt, evident, actualul primar Dominic Fritz și fostul primar Nicolae Robu. Totuși, în cursa pentru cel mai râvnit fotoliu din clădirea de pe Loga, nr. 1, mai sunt și alte opt nume, fiecare cu șansa lui.
Ştiri din Timiș
De Ziua Națională a Tineretului, Universitatea de Vest anunță dezvoltarea primelor programe de licență și masterat din domeniul tineretului. Alături de instituții și fundații care au activitatea centrată pe zona de tineret, UVT anunță că va pune la dispoziție aceste programe de studii în premieră națională.
Ştiri din Timiș
Piețele 700 și Doina vor beneficia de investiții după sărbătorile pascale, informează Primăria Timișoara. Modernizarea celor două va costa aproximativ două milioane de lei, iar lucrările vor dura cam o lună.
1
Ştiri din Timiș
Marți, 30 aprilie, la secția RETIM de pe strada Divizia 9 Cavalerie a pornit o grevă spontană a angajaților, una care până în ultimul moment părea că va duce la neridicarea pubelelor din Timișoara și zona metropolitană pentru câteva zile. Până la urmă, însă, conducerea societății s-a arătat de acord cu cererile angajaților, iar programul de lucru a fost cel normal miercuri, 1 mai.
Eveniment
Un tânăr de 26 de ani s-a ales cu un ordin de restricție după ce a intrat în casă peste soția lui, băut fiind, și a bătut-o.