tion.ro Web analytics

Proiectul de Ordonanță de Urgență postat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății nu vizează introducerea coplății pentru serviciile medicale de stat, ci introducerea în legislație a posibilității ca pacienții care vor să se trateze la spitale și clinici private să plătească mai puțin: ei ar urma să nu mai suporte costurile integrale, ci doar "diferența dintre tariful decontat de CNAS și costul real al serviciului", afirmă ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Timișorenii sunt așteptați la sfârșitul lunii la „Piața lucrurilor libere”. Cei care doresc să participe trebuie să aducă de acasă lucruri în stare bune, încă folositoare, de care nu mai au nevoie. La „Piața lucrurilor libere” nu se vinde și nu se face schimb, așa că totul este dăruit cu drag. Față de edițiile anterioare ale evenimentului, de data aceasta, participanții pot să ofere și servicii, nu doar lucruri.
Un partener de calitate, care vă oferă o gamă completă de servicii de transport şi organizare a transportului pentru a trimite diferite mărfuri la destinaţie facil şi rapid în întreaga Europă, oferă garanţia că mărfurile dumneavoastră ajung la timp şi în siguranţă. Societatea Paul Trans SRL este răspunsul la căutările dumneavoastră, iar pentru clienţii care semnează contracte în decembrie se oferă şi plata la 45 de zile!
Vă pregătiţi de nuntă sau urmează să aveţi un botez în familie şi nu aţi ales încă sala? Nu ştiţi exact pentru ce meniu să optaţi ori ce aranjamente ar fi potrivite? Hotel Continental din Timişoara este alegerea perfectă! Poate găzdui de la petreceri restrânse până la evenimente grandioase, cu sute de invitaţi. Vorbim despre calitate la superlativ şi profesionişti care vă pot îndruma în luarea deciziilor pentru ca evenimentul pe care îl pregătiţi să fie aşa cum visaţi. Şi totul, la preţul corect.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 29 aprilie 2024, în Timișoara?
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.

Eveniment

Accident cu doi tineri răniți, lângă Judecătoria Timișoara
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal. 2

Eveniment

Bărbat din Timișoara, arestat preventiv după ce a făcut scandal la domiciliul fostei partenere, deși avea ordin de protecție
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.

Ştiri din Timiș

Grindeanu: Centura Sud, Centura Vest și autostrada spre Moravița, toate „în grafic”. Pot începe lucrările și pe „sectorul cu tuneluri” al A1
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”. 5

Eveniment

Un tânăr a urcat beat și drogat la volan și a provocat un accident soldat cu două victime, la Timișoara. Avea permisul anulat
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal. 4

Eveniment

Bărbat de 64 de ani, reținut pentru că a furat alimente dintr-un magazin din Timișoara
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.

Eveniment

Razie de amploare a polițiștilor rutieri, în Timiș. Au dat amenzi de aproape 74.000 de lei
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.

Eveniment

Doi bărbați din Timiș, prinși de polițiști beți la volan. Unul nici nu avea permis de conducere
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici