În Timiș există 100 de pacienți cu scleroză multiplă. Reprezentanții Fundației Filantropia Timișoara au deschis din acest an, în urbea de pe Bega, un centru comunitar de recuperare, pentru persoanele afectate de scleroza multiplă din partea de vest a țării. O parte dintre pacienții cu scleroză multiplă nu sunt deplasabili, așa că pentru aceștia a fost achiziționat un autoturism multifuncțional.
Unul dintre cei mai apreciaţi jucători care au evoluat la Timişoara în ultimii ani, fundaşul Marian Cisovsky, trece prin mari probleme de sănătate, el suferind de scleroză laterală amiotrofică, ceea ce l-a obligat să renunţe şi la cariera de fotbalist încă de anul trecut. După ce foştii colegi de la Victoria Plzen i-au dedicat câştigarea campionatului, iată că şi foştii polițişti au ţinut să fie alături de el.
România
Conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 - 19 mai, vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, inclusiv în Banat. Însă de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc o nouă ediție a Marșului Învierii. Manifestarea se desfășoară în a doua zi de Paști și este organizată de către Asociația „Isus, Speranţa României”, în colaborare cu bisericile creștine din Timișoara și Consiliul Local Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. RETIM dorește să informeze utilizatorii din Zona 1 Timiș că astăzi, 6 mai, compania se află în imposibilitatea de a realiza colectarea deșeurilor în localitățile (UAT-urile) programate.
Mapamond
Un american și doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului au fost găsiți morţi, potrivit Hotnews.ro.
Ştiri din Timiș
La începutul lunii aprilie, reprezentanții primăriei anunțau că încep lucrările de reamenajare a parcărilor din zona Pieței Badea Cârțan. O lună mai târziu, viceprimarul Ruben Lațcău anunță că au fost reamenajate locurile de pe una dintre laturile pieței.
3
Ştiri din Timiș
ONG-ul Help Trend din Timișoara organizează o drumeție prin care doresc să ducă ajutoare bătrânilor din satul Ineleț. Pentru că este vorba de o localitate izolată, este foarte greu pentru localnicii în vârstă să se deplaseze după cele necesare. Cei care doresc să participe vor duce alimente și medicamente.
Ştiri din Timiș
Mediciniștii din Timișoara atrag atenția asupra fenomenului de hărțuire stradală și violență față de fete și femei. Publicul este invitat să participe la un eveniment dedicat temei, la sfârșitul lunii mai.
România
Un camion a intrat în parapetul median și a acroșat un autoturism, la Șagu, pe porțiunea de autostradă Arad – Timișoara, luni dimineața.