Schimbarea viceprimarului din Săcălaz s-a făcut cu opoziția unor consilieri, la începutul lunii aprilie. O parte dintre consilieri reclamau atunci ilegalitatea acestei schimbări, prin faptul că, spun aceștia, nu a existat cvorum. Consilierii PMP, alături de aleși din alte partide, care contestau schimbarea, au făcut sesizare la Instituția Prefectului Timiș pe această temă, iar reprezentanții Guvernului în teritoriu cer consiliului local să pună la dispoziție actele schimbării, inclusiv buletinele de vot, spunând că în acest moment hotărârea de schimbare a viceprimarului nu este legală. Buletinele de vot însă nu există în cazul demiterii (schimbării) fostului viceprimar, ci numai în cazul alegerii noului viceprimar, cel care se află acum în funcție.
Azi în Timișoara
Marți, 7 mai, puteți merge la un concert, la expoziții, meciuri sau la petreceri în oraș.
România
Conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 - 19 mai, vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, inclusiv în Banat. Însă de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc o nouă ediție a Marșului Învierii. Manifestarea se desfășoară în a doua zi de Paști și este organizată de către Asociația „Isus, Speranţa României”, în colaborare cu bisericile creștine din Timișoara și Consiliul Local Timișoara.
3
Ştiri din Timiș
RETIM dorește să informeze utilizatorii din Zona 1 Timiș că astăzi, 6 mai, compania se află în imposibilitatea de a realiza colectarea deșeurilor în localitățile (UAT-urile) programate.
Mapamond
Un american și doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului au fost găsiți morţi, potrivit Hotnews.ro.
1
Ştiri din Timiș
La începutul lunii aprilie, reprezentanții primăriei anunțau că încep lucrările de reamenajare a parcărilor din zona Pieței Badea Cârțan. O lună mai târziu, viceprimarul Ruben Lațcău anunță că au fost reamenajate locurile de pe una dintre laturile pieței.
12
Ştiri din Timiș
ONG-ul Help Trend din Timișoara organizează o drumeție prin care doresc să ducă ajutoare bătrânilor din satul Ineleț. Pentru că este vorba de o localitate izolată, este foarte greu pentru localnicii în vârstă să se deplaseze după cele necesare. Cei care doresc să participe vor duce alimente și medicamente.
Ştiri din Timiș
Mediciniștii din Timișoara atrag atenția asupra fenomenului de hărțuire stradală și violență față de fete și femei. Publicul este invitat să participe la un eveniment dedicat temei, la sfârșitul lunii mai.
1