Trei militari ucraineni au fost răniţi, în noaptea de marţi spre miercuri, în timpul unui atac armat al separatiştilor proruşi. Asaltul s-a produs la Lugansk, în estul Ucrainei.
Un elicopter cu 12 militari ucraineni a fost doborât, joi, de insurgenți, iar Casa Albă și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu armele pe care rebelii proruși le dețin.
Locuitorii din republica autoproclamată Doneţk, din estul Ucrainei, sunt chemaţi la vot în 14 septembrie pentru a-şi alege Parlamentul, după ce, în 11 mai, în urma referendumului, regiunea s-a declarat independentă faţă de Kiev.
Patru persoane au fost ucise într-un atac armat ce a avut loc, duminică dimineţa, în estul Ucrainei, la câţiva kilometri de Slaviansk, a anunţat un lider al separatiştilor.
O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite, duminică, în estul Ucrainei, în oraşul Slaviansk, unde, cu o zi înainte, mai mulţi militanţi proruşi au ocupat mai multe instituţii.
Azi în Timișoara
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
2
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
5
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
4
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.