Primăria Timișoara va avea un nou portal unic pentru servicii digitale, „o premieră pentru administrațiile publice din România”, spun reprezentanții instituției. Acesta va fi lansat miercuri după-amiază, la Cinema Timiș. Cu această ocazie, va avea loc și o dezbatere cu mai mulți specialiști din domeniu, iar cetățenii care doresc să participe trebuie să se înscrie, locurile fiind limitate.
Suntem în 2018, iar timișorenii încă stau la cozi să-și plătească impozitele în ziua în care se deschid ghișeele Direcției Fiscale! Au dispărut însă cozile de altădată, când oamenii mergeau cu noaptea în cap ca să scape de-o grijă. De câțiva ani, la Timișoara dările se pot achita și online, iar operațiunea vă scutește de cozile din frig.
Nu uitaţi că 31 martie este termenul până la care beneficiaţi de bonificaţia de 10 la sută dacă plătiţi integral impozitul pe clădiri, terenuri sau mijloace de transport. Dacă vreţi să evitaţi nebunia de la Direcţia Fiscală Timişoara, unde oamenii se înghesuie în aceste zile pentru a demonstra că şi-au asigurat locuinţele ca să scape de amenzi, puteţi alege să vă plătiţi dările la oficiile poştale sau on-line.
România
La nivel național, în perioada iunie 2021 – iunie 2022, aproape 14% dintre copiii români au avut cel puțin un părinte plecat dincolo, la muncă. În cifre, asta înseamnă peste jumătate de milion de copii. O anchetă Salvați Copiii arată că cel puțin jumătate dintre părinții care lucrează în străinătate nu vor ajunge acasă de sărbătorile pascale. 39% spun că vor veni acasă la copii, iar 6% sunt indeciși.
România
România are luni cel mai mic preţ al energiei electrice din regiune şi al treilea cel mai mic din Uniunea Europeană, informează Ministerul Energiei, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Lucrările de la Conacul Mocioni din Foeni ar trebui să fie gata marți, 30 aprilie 2024. Acestea, însă, sunt doar la 75%, iar Consiliul Județean Timiș va cere penalități pentru orice zi care depășește termenul. Constructorul estimează că șantierul ar putea fi închis, cel mai devreme, în toamnă.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că va lansa licitația pentru reabilitarea unui nou bloc de locuințe în Timișoara. Între timp, alte trei au fost finalizate și se așteaptă recepția lucrărilor.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că pregătește licitația pentru reabilitarea Colegiului Național „Ana Aslan“. Prin fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), clădirea va fi reabilitată termic, dar vor fi lucrări și la acoperiș și în interior. Sunt necesari undeva la 8 milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Luni, 29 aprilie, în penultima zi în care putea face acest lucru, și-a depus candidatura pentru un nou mandat la conducerea Primăriei Timișoara și Dominic Fritz. Acesta a spus că deja există cereri de contestare a candidaturii, dar că acestea au doar scopul de „a arunca o umbră de ilegitimitate asupra candidaturii”. Cu această ocazie, a fost depusă și lista pentru consiliul local a Alianței Timișoara Unită.
1
Eveniment
Bătaie surprinsă de camerele de supraveghere, la Timișoara. Șoferul unui autobuz a fost bătut de un pasager nervos. Agresorul este căutat în continuare de polițiști.
10
Eveniment
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au destructurat o grupare specializată în furturi de colete din lockerele unor societăți de curierat. Trei bărbați au fost arestați.