Trofeul Eurovision a ajuns, anul acesta, în Austria. Finala concursului, care s-a desfăşurat la B&W Hallerna din Copenhaga, a fost adjudecată de Conchita Wurst din Austria. România nu a intrat în top 10.
Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României în concursul european Eurovision Song Contest 2014, s-au calificat în finala concursului ce va avea loc pe 10 mai la Copenhaga. Cei doi artiști, care au cântat melodia „Miracle”, au trecut joi seara, de cea de-a doua semifinală a concursului.
Paula Seling, solista care va reprezenta pentru a doua oară România la Eurovision, va concerta la Timișoara. Admiratorii ei vor auzi cele mai cunoscute piese din repertoriul artistei, dar și melodia pe care aceasta o va cânta la Copenhaga.
Paula și Ovi au fost aleși să reprezinte România la Eurovision 2014 în Copenhaga. Cei doi au ocupat prima poziție în urma concursului de selecție care s-a desfășurat sâmbătă seara, la Teatrul „Sică Alexandrescu" din Braşov și care a fost transmis de Televiziunea Română. Printre artiștii care au participat la preselecție s-au numărat și Ştefan Stan feat. Teddy K, Vizi Imre și Renée Santana.
Ştiri din Timiș
În decembrie și ianuarie, la nivelul Consiliului Județean Timiș s-au iscat discuții mai serioase cu privire la felul în care executivul a decis să aloce bani primăriilor. Prefectura a contestat hotărârea, dar, spune Nica, nu s-a prezentat la termenul de judecată, fapt ce ar prelungi procesul și ar aduce în „incapacitate de plată zeci de comunități”,
Ştiri din Timiș
„Timișoara merită un festival muzical de top”, este de părere Alfred Simonis, care candidează la alegerile din iunie pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș din partea coaliției PSD-PNL.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dacă deșeurile periculoase din menajer sunt abandonate în locuri neamenajate pot polua grav mediul înconjurător! Păstrați-le în gospodărie și debarasați-vă legal de ele doar în spații special amenajate și la operatori autorizați.
Eveniment
Gest șocant al unui bărbat în vârstă de 73 de ani, care luni dimineață a ales să își pună capăt zilelor, sărind de la etaj. Polițiștii fac acum cercetări pentru a vedea care au fost circumstanțele în care acesta s-a sinucis.
Eveniment
O femeie din Reșița care a fugit de acasă de două zile a fost găsită de polițiștii locali în Piața Libertății din Timișoara. Ea a fost dată dispărută de sora sa. Polițiștii din Reșița au preluat-o pentru a fi dusă la domiciliu.
Ştiri din Timiș
Odată cu creșterea și modernizarea orașului, accesul la servicii de sănătate de calitate devine o prioritate, iar autoritățile locale avansează în acest sens. De la renovarea și extinderea clinicilor existente la construirea unui nou spital municipal, Timișoara își consolidează resursele medicale pentru a răspunde cerințelor oamenilor.
Eveniment
Polițiștii locali au prins duminică după-masă un om al străzii, în Piața Libertății din Timișoara. Acesta avea asupra lui o bicicletă relativ scumpă, posibil sustrasă, despre a cărei proveniență nu a putut oferi prea multe detalii.
2
Eveniment
Un copil de 6 ani a fost găsit vineri de polițiștii locali pe o stradă din Timișoara. Era dezorientat și cu probleme de natură psihică. Într-o clipă de neatenție, el ar fi plecat de lângă tatăl său și s-a pierdut.