Cei doi motociclişti din familia Pascotă, tatăl Ionel şi fiul Patrick, au avut rezultate excelente în ultimul sfârşit de săptămână competiţional. Ionel a încheiat pe locul doi prima etapă a Campionatului European de Est la clasa SuperSport, iar micul Pascotă, Patrick, a câştigat prima etapă a Campionatului Regional de Motocross a cărui primă etapă s-a desfăşurat pe circuitul de la Ianova.
Consiliul Judeţean Timiş finanţează şi alte structuri sportive, care fac performanţă, în afară de fotbal, rugby ori alte sporturi mai vizibile în urbea de pe Bega. În plenul Consiliului Judeţean Timiş se va aproba Agenda principalelor manifestări cultural-artistice şi sportive finanţate din bugetul CJ Timiş pe anul 2014, unde se vor regăsi sporturi cum ar fi motociclismul, şahul sau voleiul.
La sfârșitul săptămânii trecute, pe pista Aeroportului Internațional din Arad, în organizarea Lupo Racing au avut loc două etape ale clasei Oldtimer din Campionatul Est European. Evenimentul a fost o excelentă ocazie de întâlnire a trei generații ale celei mai prolifice familii „moto” din România.
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
1
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.
Ştiri din Timiș
Anual, în 29 aprilie, se sărbătorește Ziua Veteranilor de Război. Momentul va fi marcat, luni, în Parcul Eroilor din comuna Giroc. La nivel național, Ministerul Apărării Naționale derulează campania „Onor veteranilor de război“.
Ştiri din Timiș
Doi candidați PSD la primării din Timiș s-au trezit că nu mai pot candida la alegerile locale în urma unor decizii ale instanțelor de judecată. Este vorba despre Teodor Pavel, de la Recaș, și Luchian Savu, de la Șandra. Ca urmare, conducerea social-democrată de la nivelul județului s-a văzut nevoită să vină cu alte propuneri, alegând să îi propună pe fiii celor doi...
3