tion.ro Web analytics

Şedinţă extraordinară de consiliu local, joi, la Primăria Timişoara. Aleşii locali au pe ordinea de zi şi un proiect care prevede modificarea contractului de asociere încheiat între ADP şi Constructim pentru parcarea subterană din Piaţa 700, de la Finanţe. Despre ce este vorba? Oficialii municipalităţii spun că nu este rentabil să fie exclusiv parcare acolo, aşa că cele două societăţi doresc ridicarea unei clădiri cu trei etaje în zonă, spaţii recreative şi de servicii, de exemplu o sală de fitness, dar şi căsuţe pentru activităţi de comerţ în parcare.
Epopeea acvariului din Piaţa Victoriei şi a subpasajului continuă, deşi construcţia de metal şi sticlă a dispărut aproape complet. Consilierii locali au dezbătut aprins, marţi seara, problema cedării de către ADP a terenului pe care se afla parcarea cu barieră din Piaţa 700 şi care ar fi trebuit oferit proprietarilor subpasajului din Piaţa Victoriei. Până la urmă, terenul a rămas în posesia ADP.
Chiar dacă în noua parcare subterană din Piața 700 din Timișoara sunt sute de locuri libere, șoferii preferă în continuare să își lase mașinile pe mijlocul drumului, pe linia dublă continuă și pe trotuare în zona Direcției de Finanțe, ca să nu plătească. Polițiștii locali așteaptă sesizări ca să poată face ordine în zonă.

Eveniment

Accident cu doi tineri răniți, lângă Judecătoria Timișoara
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.

Eveniment

Bărbat din Timișoara, arestat preventiv după ce a făcut scandal la domiciliul fostei partenere, deși avea ordin de protecție
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.

Ştiri din Timiș

Grindeanu: Centura Sud, Centura Vest și autostrada spre Moravița, toate „în grafic”. Pot începe lucrările și pe „sectorul cu tuneluri” al A1
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”. 4

Eveniment

Un tânăr a urcat beat și drogat la volan și a provocat un accident soldat cu două victime, la Timișoara. Avea permisul anulat
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal. 3

Eveniment

Bărbat de 64 de ani, reținut pentru că a furat alimente dintr-un magazin din Timișoara
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.

Eveniment

Razie de amploare a polițiștilor rutieri, în Timiș. Au dat amenzi de aproape 74.000 de lei
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.

Eveniment

Doi bărbați din Timiș, prinși de polițiști beți la volan. Unul nici nu avea permis de conducere
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.

Ştiri din Timiș

Ziua Veteranilor de Război, marcată în acest an la Giroc
Anual, în 29 aprilie, se sărbătorește Ziua Veteranilor de Război. Momentul va fi marcat, luni, în Parcul Eroilor din comuna Giroc. La nivel național, Ministerul Apărării Naționale derulează campania „Onor veteranilor de război“.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici