tion.ro Web analytics

Reprezentanții Fundației Comunitare Timișoara fac apel către comunitate, de Ziua Națională a României, să susțină campania „Oxigen pentru Timișoara”, inițiată de Primăria Timișoara și ONG-uri timișorene implicate în comunitate. Este nevoie de bani pentru concentratoare de oxigen și pulsoximetre. S-a strâns, deja, o parte din sumă. Puteți dona.
Timişoara nu se mai află, din fericire, pe lista celor mai poluate mari oraşe din ţară, dar mai are mult de lucru - am aflat cu ocazia lansării unui important proiect de creare a unor politici publice alternative în domeniul calităţii aerului, denumit Oxigen. Reprezentanții municipalității declară că instituția monitorizează permanent situația calității aerului, dar şi că face tot ce poate pentru menținerea acesteia.
Horia Colibăşanu se pregăteşte de o nouă aventură la peste 8000 de metri altitudine. Timişoreanul şi-a ales ca ţintă vârful Kangchenjunga (8586 m) situat în masivul Himalaya, la graniţa dintre India şi Nepal, al treilea ca înalţime din lume.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 30 aprilie 2024, în Timișoara?
Marți puteți merge la evenimentele din cadrul Târgului de Paști Timișoara, dar și la ateliere sau la piese de teatru.

Ştiri din Timiș

Încă un candidat anunțat pentru președinția CJT: Nelu Balaș, din partea PNCR
Sub sloganul „Împreună pentru județul Timiș”, Nelu Balaș, din partea Partidul Național Conservator Român (PNCR) și-a anunțat intenția de a candida și el la președinția Consiliului Județean Timiș.

România

Copii fără părinți acasă de Paști. Aproape 50.000 îi așteaptă în Timiș și alte județe din zonă
La nivel național, în perioada iunie 2021 – iunie 2022, aproape 14% dintre copiii români au avut cel puțin un părinte plecat dincolo, la muncă. În cifre, asta înseamnă peste jumătate de milion de copii. O anchetă Salvați Copiii arată că cel puțin jumătate dintre părinții care lucrează în străinătate nu vor ajunge acasă de sărbătorile pascale. 39% spun că vor veni acasă la copii, iar 6% sunt indeciși.

România

România înregistrează al treilea cel mai mic preț al energiei electrice din UE
România are luni cel mai mic preţ al energiei electrice din regiune şi al treilea cel mai mic din Uniunea Europeană, informează Ministerul Energiei, potrivit AGERPRES.

Ştiri din Timiș

Lucrările de la Conacul Mocioni întârzie, constructorul intră în perioada de penalizări
Lucrările de la Conacul Mocioni din Foeni ar trebui să fie gata marți, 30 aprilie 2024. Acestea, însă, sunt doar la 75%, iar Consiliul Județean Timiș va cere penalități pentru orice zi care depășește termenul. Constructorul estimează că șantierul ar putea fi închis, cel mai devreme, în toamnă.

Ştiri din Timiș

Un nou bloc de locuințe va fi reabilitat la Timișoara. Alte trei, finalizate
Primăria Timișoara anunță că va lansa licitația pentru reabilitarea unui nou bloc de locuințe în Timișoara. Între timp, alte trei au fost finalizate și se așteaptă recepția lucrărilor.

Ştiri din Timiș

Colegiul Național „Ana Aslan”, reabilitat cu aproape 8 milioane de lei prin PNRR
Primăria Timișoara anunță că pregătește licitația pentru reabilitarea Colegiului Național „Ana Aslan“. Prin fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), clădirea va fi reabilitată termic, dar vor fi lucrări și la acoperiș și în interior. Sunt necesari undeva la 8 milioane de lei.

Ştiri din Timiș

Fritz și-a depus candidatura pentru un nou mandat. Spune că deja există cereri de contestare
Luni, 29 aprilie, în penultima zi în care putea face acest lucru, și-a depus candidatura pentru un nou mandat la conducerea Primăriei Timișoara și Dominic Fritz. Acesta a spus că deja există cereri de contestare a candidaturii, dar că acestea au doar scopul de „a arunca o umbră de ilegitimitate asupra candidaturii”. Cu această ocazie, a fost depusă și lista pentru consiliul local a Alianței Timișoara Unită. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici