Sala Capitol a fost plină, sâmbătă seara, la prima audiție absolută a operei rock-simfonice Meșterul Manole, un eveniment care a adus pe scenă, alături de orchestra și corul Filarmonicii Banatul și de soliștii invitați, trei foști componenți ai trupei Phoenix: Josef Kappl, compozitorul operei, Mircea Baniciu și Ovidiu Lipan Țăndărică.
Unica operă rock-simfonică românească, „Meșterul Manole", compusă de Josef Kappl pe un libret scris de Victor Cârcu, va avea premiera absolută la Timișoara. Alături de Ioji Kappl, alți doi muzicieni ex-Phoenix vor urca pe scena Filarmonicii Banatul, pentru prima audiție a operei: Mircea Baniciu și Ovidiu Lipan Țăndărică. „Zece Meșteri" - etnosculpturile arhitectului Mihai-Corneliu Donici, și expoziția fotografică a lui Damian Diaconescu întregesc triada artistică menită să sublinieze mesajul evenimentului: Timișoara vrea și are cu ce să ajungă Capitală Culturală Europeană în 2021.
Peste exact trei luni, publicul va putea asista la premiera operei rock "Meșterul Manole" compusă de Josef Kappl pe un libret al poetului Victor Cârcu. Evenimentul este înscris în programul Timișoara – Capitală Culturală Europeană și finanțat de la bugetul orașului, printr-o hotărâre votată unanim de consilierii locali.
Votul unanim al consilierilor locali din Timișoara pentru realizarea și finanțarea, de la buget, a operei rock-simfonice ”Meșterul Manole” în programul candidaturii orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană a fost primit cu entuziasm de numeroși timișoreni, admiratori ai muzicianului Josef Kappl, basist al legendarei formații Phoenix.
Josef Kappl, basist al legendarei formaţii Phoenix, va pune în scenă, la Filarmonica Banatul, „prima operă rock românească”: Meşterul Manole, pe un libret de Victor Cârcu. Evenimentul se doreşte a fi „un vârf de lance al Timişoarei către titlul de Capitală Culturală Europeană”, aşa încât, după premiera pe scena Capitol, spectacolul va fi prezentat într-un turneu naţional, inclusiv la Cluj-Napoca, oraşul-rival în această candidatură.
Ştiri din Timiș
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe Autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina din județul Timiș, potrivit Hotnews.ro.
Ştiri din Timiș
Parcarea din Calea Girocului, de la intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu Cosminului, a fost finalizată la mijlocul lunii aprilie. Cel puțin partea care a ținut de SDM, pentru că acum se lucrează și la înverzirea spațiilor cu pământ.
Ştiri din Timiș
Marți, 1 mai, consilierii locali din Timișoara au fost de acord cu prelungirea contractului existent de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică. Practic, Colterm se va ocupa în condițiile actuale de termoficare până la începutul lunii august, după care ar urma să rămână doar cu producția, iar transportul și distribuția să fie preluate de un serviciu public.
2
Eveniment
Incident violent, marți seara, într-o localitate din Bihor. O femeie și-a înjunghiat fiul în piept, chiar înainte de Paști. Motivul ar fi fost un conflict iscat între cei doi. Femeia a fost reținută de polițiști.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara va avea, și în 2024, un buget participativ. Consilierii locali au aprobat marți, 30 aprilie, regulamentul care până acum a stat în transparență decizională. Astfel, cei 4 milioane de lei puși la bătaie pentru proiecte depuse de cetățeni vor fi împărțiți în opt concursuri mai mici, pe zone.
Ştiri din Timiș
Proiectul adăpostul public pentru câini fără stăpân pe care Primăria Timișoara vrea să îl ridice în Freidorf este mai aproape de realizare. Marți, consilierii locali din Timișoara au aprobat planul urbanistic zonal realizat de o echipă de arhitecți voluntari, coordonată de consilierul local Răzvan Negrișanu. Urmează să fie lansată și licitația pentru proiectare și execuție.
2
Mapamond
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), potrivit presei de stat, citată de News.ro.
Eveniment
În timpul unui flagrant, organizat de polițiștii de frontieră pentru a prinde mai mulți migranți și călăuzele acestora, doi dintre oamenii legii au fost înjunghiați de unul dintre suspecți. Aceștia au fost transportați de îndată la Spitalul Județean din Timișoara. UPDATE. Polițiștii răniți au fost externați
6