Klaus Iohannis a venit, duminică, la Timișoara, pentru a-și lansa candidatura la alegerile prezidențiale. Ca să îi arate că îl susțin pentru un nou mandat, peste 4000 de liberali din patru județe au umplut până la refuz Sala Constantin Jude. Evenimentul a început cu precizie... nemțească și a continuat cu ochii pe ceas, lucru care i-a cam timorat pe vorbitori.
Președintele României Klaus Iohannis se află la Timișoara, vineri, 17 mai, într-o vizită oficială în timpul căreia va merge la mai multe obiective din urbe. Prima oprire a făcut-o la Memorialul Revoluției, urmând ca de aici să se oprească la Universitatea de Vest din Timișoara, apoi la Universitatea Politehnica și la Colegiul C.D. Loga.
În calitate de fost dascăl cu ani mulţi în învăţământul preuniversitar, preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat la Timişoara că actualul sistem de educaţie „minte” copiii şi părinţii. Discuţia a venit pe fondul dezbaterii referitoare la oportunitatea unui concurs pentru numirea de directori în şcoli.
Deşi toate cele patru universităţi timişorene şi-au deschis deja anul academic, preşedintele României, Klaus Iohannis, a sosit, luni, la Timişoara, pentru a participa la ... „Deschiderea anului universitar 2016 - 2017”. O ocazie numai bună pentru a-l felicita pe „primarul general cultural”, Nicolae Robu, aşa cum chiar şeful statului l-a numit, pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană pentru oraşul bănăţean.
Azi în Timișoara
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
2
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
5
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
4
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.