Muzeul Naţional al Ţăranului Român celebrează Ziua Culturii Naționale cu Lumina generată de Stepan Project: expoziţie de pictură, caligrafie şi print de Viorel Toma, Dan Toma şi Claudiu Toma şi concert susținut de Ilie Stepan, Dixie Krauser şi Horea Crişovan.
Primul eveniment muzical al anului 2014 la Timișoara a umplut, vineri noaptea, Club 30: recital de chitară cu Horea Crișovan și Adrian Dinu. Următorul concert în clubul din centrul urbei îl va va avea în prim-plan pe „noul blues guitar wonder kid".
Timişorenii vor avea parte de mai multe concerte, la sfârşitul acestei săptămâni, cu ocazia Zilei Europei. În Piaţa Unirii din Timişoara vor cânta duminică seara Fely & The Band şi Horea Crişovan, Blazzaj şi Cargo.
Fely Donose, Horea Crişovan şi Florin „Flocea“ Cvaşa – cei trei muzicieni locali care încântă urechile melomanilor graţie unor cover-uri pe placul publicului – au susţinut un nou concert în People Caffe, sâmbătă seara, în faţa unui public numeros.
Joi seara, cafeneaua D `Arc a fost gazda unui eveniment deosebit, care a adus în faţa melomanilor trei muzicieni cu ştaif de pe tărâmurile noastre: Ilie Stepan, Horea Crişovan şi Dixie Krauser.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
4
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
3
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.
Ştiri din Timiș
Anual, în 29 aprilie, se sărbătorește Ziua Veteranilor de Război. Momentul va fi marcat, luni, în Parcul Eroilor din comuna Giroc. La nivel național, Ministerul Apărării Naționale derulează campania „Onor veteranilor de război“.