Astăzi vezi imagini cu un copil de numai 8 ani lovit cu copita în cap de un cal, pe stradă. Micuțul este în stare gravă la spital. Afli apoi că la incubatorul de afaceri Incuboxx din Timișoara au apărut primii chiriași. Clădirea de milioane de euro rămâne, însă, în mare parte, goală.
Scene de groază pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj, sâmbătă dimineața. Doua persoane au murit, iar o a treia a rămas încarcerată într-un autotren, în urma unui accident în care au mai fost implicate încă două mașini.
Scene cumplite, marți seara, pe șoseaua care leagă localitatea Șag de Timișoara. Un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața, după ce mașina pe care o conducea a ajuns pe contrasens și s-a izbit violent de un microbuz.
Un bărbat a ajuns la spital în stare gravă, după ce motocicleta pe care o conducea a fost lovită în plin de un autoturism Peugeot. Accidentul s-a petrecut joi la ieşirea din Timişoara pe Calea Şagului.
Un grav accident de circulaţie, cauzat pe fondul oboselii la volan, s-a petrecut, marţi dimineaţa, la intrarea în localitatea Remetea Mare din județul Timiș. Pentru scoaterea victimei din maşina grav avariată a fost nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare.
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
1
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.
Ştiri din Timiș
Anual, în 29 aprilie, se sărbătorește Ziua Veteranilor de Război. Momentul va fi marcat, luni, în Parcul Eroilor din comuna Giroc. La nivel național, Ministerul Apărării Naționale derulează campania „Onor veteranilor de război“.
Ştiri din Timiș
Doi candidați PSD la primării din Timiș s-au trezit că nu mai pot candida la alegerile locale în urma unor decizii ale instanțelor de judecată. Este vorba despre Teodor Pavel, de la Recaș, și Luchian Savu, de la Șandra. Ca urmare, conducerea social-democrată de la nivelul județului s-a văzut nevoită să vină cu alte propuneri, alegând să îi propună pe fiii celor doi...
3