Necesitate sau normalitate? Jucătorul celor de la RCM Timişoara, Vasile Rus pare să scape de suspendarea exemplară primită. Rămas după apelul Federaţiei Române de Rugby lansat împotriva Comisiei de Disciplină cu (doar) zece luni de suspendare, Rus ar urma să suporte doar patru etape de tuşă, spune Duşan Filipaş, vicepreşedintele RCM.
Timişoara rugbistică nu va avea în 2015 meciuri oficiale internaţionale. European Professional Club Rugby – EPCR a anunţat formula finală a calificărilor pentru Challenge Cup, pentru sezonul viitor. Deşi se spera la două locuri în competiţie, Federaţia de Rugby a primit doar unul, iar pe locul rămas EPCR a anunţat hibridul Lupii Bucureşti, care, ca prin minune, va fi înlocuit cu CSM Baia Mare, echpa protejată a FRR.
E destul de greu de crezut că între Federaţia Română de Rugby şi RCM Timişoara va fi prea curând un pic de armonie. Un exemplu în acest sens este legat de locul de desfăşurare al sferturilor de finală ale Cupei României. Deşi RCM şi adversarul din Iaşi se înţeleseseră să joace vineri la Timişoara, federaţia nu este de acord cu acest lucru şi, cu doar o zi înainte, a decis ca toate meciurile să aibă loc miercurea viitoare. Brusc, cei de la Iaşi nu mai vor să vină la Timişoara.
Dacă cei de la Federaţia Română de Rugby apreciau că vor scăpa uşor de problema carnetelor cu file rupte s-au înşelat. Partenerii celor de la RCM Timişoara, englezii de la Saracens, au decis să dea o ”haină” internaţională scandalului, cerând celor de la International Rugby Board să dea o rezoluţie în acest caz.
Este clar pentru toată lumea că relaţiile dintre Federaţia Română de Rugby şi RCM Timişoara nu mai sunt ... calde. Din păcate, s-a ajuns până acolo încât oficialii angajaţi ai FRR să refuze dialogul cu Dan Dinu, finanţator al RCM, membru în Biroul Federal, plus sponsor al Naţionalei. De asemenea, conducerea federaţiei s-a gândit să-i suspende pe cei nouă jucători convocaţi pentru hibridul Lupii Bucureşti şi care nu au dat curs solicitării.
Azi în Timișoara
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
2
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
5
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
4
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.