ADVERTORIAL. S.C. VERNI & FIDA ROMANIA S.R.L., cu sediul în localitatea Timișoara, Str. Napoli, Nr. 1, Județ Timiș derulează, începând cu data de 05.02.2018, proiectul „Îmbunătățirea competitivității economice la VERNI & FIDA ROMANIA SRL prin extinderea capacității de producție”, cod SMIS 114291, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională prin Regio - Programul Operațional Regional 2014-2020, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020.
Duminică, la Timişoara, a avut loc campionatul european de fotbal. Nu a fost competiţia naţionalelor mari ci una destinată celor „homeless”. Învingătoare a fost prima echipă a României, aceasta trecând de Bosnia Herţegovina.
Walter Putschögl, expert în programul ”Capitale Culturale Europene”, va face, la Timișoara, o prezentare a proiectului de candidatură a orașului Linz, a programului cultural şi a rezultatelor deţinerii titlului de către oraş, iar participanţii vor avea ocazia să pună întrebări.
Cei mai puternici oameni ai „bătrânului continent” îşi vor încorda muşchii la Timişoara pentru mult râvnitul titlu de campion al Europei. Ediţia a treia a Campionatului European de culturism se va desfăşura în municipiul de pe Bega în 25-26 mai.
Copiii cu autism vor putea beneficia de servicii gratuite de consiliere şi terapie în 40 de centre care vor fi deschise, în luna februarie, în 35 de judeţe din ţară, inclusiv Timiş, în cadrul unui proiect european.
Mapamond
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), potrivit presei de stat, citată de News.ro.
Eveniment
În timpul unui flagrant, organizat de polițiștii de frontieră pentru a prinde mai mulți migranți și călăuzele acestora, doi dintre oamenii legii au fost înjunghiați de unul dintre suspecți. Aceștia au fost transportați de îndată la Spitalul Județean din Timișoara.
1
România
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua Internațională a Muncii, Ziua Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorilor. Este sărbătorită în mai multe țări, inclusiv în România, unde este zi liberă legală. La origine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago, care au cerut reducerea normei orare de muncă. Și-a pierdut caracterul festiv în majoritatea statelor, fiind în prezent o zi de petrecere, de ieșit la iarbă verde.
Azi în Timișoara
Miercuri, 1 Mai, vă puteți bucura de evenimentele din cadrul Târgului de Paști, expoziții sau să mergeți la un spectacol de teatru.
Ştiri din Timiș
Pentru ca cetățenii din Timiș să își petreacă ziua de 1 Mai și Sărbătorile Pascale în siguranță, instituțiile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile din subordine, vin cu o serie de recomandări și avertizări pentru populație.
Ştiri din Timiș
Ca în fiecare an, de Paşte, Iulius Town are un orar special.
Eveniment
Aproximativ 60 de persoane s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor, în urma unui incendiu la un tren R 2625, care staționa în Gara Hodoni.