Joi, 8 mai, la Liceul Teoretic Special Iris din Timişoara demarează Campania Globală pentru Educație, sub sloganul ”Drepturi egale, șanse egale!”.
Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie prin care cere statului Român să declanşeze o anchetă proprie pentru a stabili implicarea ţării noastre în programul închisorilor secrete ale CIA.
Organizația non-profit este o filială a Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților. Scopul autodeclarat al acesteia este „apărarea și promovarea drepturilor pacienților din județul Timiș”, inclusiv reprezentarea acestora în fața instituțiilor sau societăților care asigură îngrijiri medicale.
Potrivit legii, angajatorul are obligatia sa ia masuri pentru prevenirea unor imbolnaviri determinate de munca in conditii de temperaturi extreme. Vezi ce drepturi au, in conditii de ger, salariatii care lucreaza in aer liber!
Revoluţionarii din Timişoara sunt pe cale să declanşeze o nouă revoluţie. Nemulţumirea lor se trage de la afirmaţiile premierului Emil Boc, făcute săptămâna trecută la mai multe posturi de televiziune. Şeful Guvernului susţinea că de drepturile materiale de revoluţionar trebuie să beneficieze doar cei răniţi în Revoluţia din 1989 şi urmaşii celor decedaţi.
Azi în Timișoara
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
2
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
5
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
4
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.