Părinții elevilor de la Colegiul ”Ion Mincu” din Timișoara au mers la Inspectoratul Școlar Județean Timiș, marți seara, ca să discute cu inspectorii despre propunerea de desființare a școlii unde învață copiii lor. Săptămâna trecută, Consiliul Local Timișoara a luat hotărârea desființării acestui colegiu și mutarea copiilor la alte școli. Inspectoratul Școlar Județean Timiș are, însă, ultimul cuvânt. O decizie va fi luată la jumătatea lunii decembrie.
Ştiri din Timiș
„Timișoara merită un festival muzical de top”, este de părere Alfred Simonis, care candidează la alegerile din iunie pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș din partea coaliției PSD-PNL.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dacă deșeurile periculoase din menajer sunt abandonate în locuri neamenajate pot polua grav mediul înconjurător! Păstrați-le în gospodărie și debarasați-vă legal de ele doar în spații special amenajate și la operatori autorizați.
Eveniment
Gest șocant al unui bărbat în vârstă de 73 de ani, care luni dimineață a ales să își pună capăt zilelor, sărind de la etaj. Polițiștii fac acum cercetări pentru a vedea care au fost circumstanțele în care acesta s-a sinucis.
Eveniment
O femeie din Reșița care a fugit de acasă de două zile a fost găsită de polițiștii locali în Piața Libertății din Timișoara. Ea a fost dată dispărută de sora sa. Polițiștii din Reșița au preluat-o pentru a fi dusă la domiciliu.
Ştiri din Timiș
Odată cu creșterea și modernizarea orașului, accesul la servicii de sănătate de calitate devine o prioritate, iar autoritățile locale avansează în acest sens. De la renovarea și extinderea clinicilor existente la construirea unui nou spital municipal, Timișoara își consolidează resursele medicale pentru a răspunde cerințelor oamenilor.
Eveniment
Un copil de 6 ani a fost găsit vineri de polițiștii locali pe o stradă din Timișoara. Era dezorientat și cu probleme de natură psihică. Într-o clipă de neatenție, el ar fi plecat de lângă tatăl său și s-a pierdut.