Primarul Timișoarei vrea să nu se ajungă la desființarea societății de termoficare, astfel că spune că face tot ce îi stă în putință pentru a putea achita și datoriile istorice ale Colterm. Vrea să acceseze chiar și un credit separat pentru acest lucru, pentru că, spune el, dacă se ajunge la desființarea sistemului centralizat de încălzire, poluarea ar ajunge la cote alarmante în Timișoara. Dă exemplul Baia Mare.
Ştiri din Timiș
Vinerea Mare, cunoscută și sub denumirea de Vinerea Patimilor, este ziua răstignirii pe cruce a Mântuitorului, o zi de reculegere și de post. În biserici nu se oficiază Liturghii, ci slujbe specifice acestei zile.
Azi în Timișoara
Vineri, 3 mai, vă puteți bucura de o plimbare prin centrul Timișoarei.
Eveniment
Accident pe un drum din Timiș, între localitățile Boldur și Ohaba, acolo unde un șofer a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina.
Ştiri din Timiș
Pe 9 iunie, timișenii vor alege noua componență a Consiliului Județean Timiș, inclusiv viitorul președinte al instituției. 11 partide și alianțe au depus candidaturi în termen, însă doar șapte au și candidat pentru cea mai înaltă funcție. Nu avem niciun independent înscris în cursă.
Ştiri din Timiș
Principalii doi candidați pentru Primăria Timișoara sunt, evident, actualul primar Dominic Fritz și fostul primar Nicolae Robu. Totuși, în cursa pentru cel mai râvnit fotoliu din clădirea de pe Loga, nr. 1, mai sunt și alte opt nume, fiecare cu șansa lui.
5
Ştiri din Timiș
De Ziua Națională a Tineretului, Universitatea de Vest anunță dezvoltarea primelor programe de licență și masterat din domeniul tineretului. Alături de instituții și fundații care au activitatea centrată pe zona de tineret, UVT anunță că va pune la dispoziție aceste programe de studii în premieră națională.
Ştiri din Timiș
Piețele 700 și Doina vor beneficia de investiții după sărbătorile pascale, informează Primăria Timișoara. Modernizarea celor două va costa aproximativ două milioane de lei, iar lucrările vor dura cam o lună.
3