ADVERTORIAL. Peste 5.000 de oameni au ajuns sâmbătă în Parcul Rozelor, în prima zi de festival. Cele mai solicitate standuri au fost cele de bere artizanală din străinătate, aflate pentru prima dată în România. Moonlight Breakfast, Grimus și Amalia Gaiță au făcut ca seara să se încheie magic pentru toți cei prezenți în locația de festival.
ADVERTORIAL. Craft Art TM devine FESTIVAL CU INTRARE LIBERĂ! Toți cei care și-au achiziționat bilete vor primi banii înapoi. Cu aproape o săptămână înainte de Craft Art TM (17-19 august, Parcul Rozelor, Timișoara), organizatorii de la Clinica de Bere anunță că evenimentul devine cu intrare liberă. Decizia vine după ce doi sponsori locali au venit cu o sponsorizare substanțială.
România
Un camion a intrat în parapetul median și a acroșat un autoturism, la Șagu, pe porțiunea de autostradă Arad – Timișoara, luni dimineața.
Cariere de Poveste
Ionel Tuțac este pastor și liderul Bisericii Baptiste din vestul țării. De asemenea, este președintele Asociaţiei Renaşterea Familiei. În ultimii ani, și-a prezentat colecția ce conține peste 1.000 de cărți sfinte în diferite localități din România sub egida „Muzeul Bibliei”.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 6 - 12 mai.
Azi în Timișoara
Luni, 6 mai, vă puteți bucura de ultima zi la târgurile de Paști din oraș sau să participați cu cei mici la o vânătoare de ouă.
Eveniment
Un tânăr a fost descoperit mort în apartamentul său, în zona Fabric din Timișoara, după ce apropiații i-au anunțat pe oamenii legii că de câteva zile nu au reușit să mai dea de acesta.