Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Timiș, în perioada 14-20 martie, 50 de elevi și 13 cadre didactice erau infectate cu coronavirus. În școli au reapărut focare de Covid-19, iar reprezentanții DSP Timiș transmit câteva recomandări pe care elevii să le respecte în aceste circumstanțe.
Ultima statistică înainte de încetarea stării de alertă privind pandemia arăta că patru școli și grădinițe din Timișoara mai fac ore în sistem online din cauza problemelor de infrastructură. Acestora li se adaugă alte 66 de clase din județ, în urma cazurilor de Covid-19 apărute. Sunt 59 de elevi infectați în Timiș și 22 de cadre didactice.
Eveniment
Incident violent, marți seara, într-o localitate din Bihor. O femeie și-a înjunghiat fiul în piept, chiar înainte de Paști. Motivul ar fi fost un conflict iscat între cei doi. Femeia a fost reținută de polițiști.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara va avea, și în 2024, un buget participativ. Consilierii locali au aprobat marți, 30 aprilie, regulamentul care până acum a stat în transparență decizională. Astfel, cei 4 milioane de lei puși la bătaie pentru proiecte depuse de cetățeni vor fi împărțiți în opt concursuri mai mici, pe zone.
Ştiri din Timiș
Proiectul adăpostul public pentru câini fără stăpân pe care Primăria Timișoara vrea să îl ridice în Freidorf este mai aproape de realizare. Marți, consilierii locali din Timișoara au aprobat planul urbanistic zonal realizat de o echipă de arhitecți voluntari, coordonată de consilierul local Răzvan Negrișanu. Urmează să fie lansată și licitația pentru proiectare și execuție.
1
Mapamond
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), potrivit presei de stat, citată de News.ro.
Eveniment
În timpul unui flagrant, organizat de polițiștii de frontieră pentru a prinde mai mulți migranți și călăuzele acestora, doi dintre oamenii legii au fost înjunghiați de unul dintre suspecți. Aceștia au fost transportați de îndată la Spitalul Județean din Timișoara. UPDATE. Polițiștii răniți au fost externați
4
România
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua Internațională a Muncii, Ziua Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorilor. Este sărbătorită în mai multe țări, inclusiv în România, unde este zi liberă legală. La origine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago, care au cerut reducerea normei orare de muncă. Și-a pierdut caracterul festiv în majoritatea statelor, fiind în prezent o zi de petrecere, de ieșit la iarbă verde.
1
Azi în Timișoara
Miercuri, 1 Mai, vă puteți bucura de evenimentele din cadrul Târgului de Paști, expoziții sau să mergeți la un spectacol de teatru.
Ştiri din Timiș
Pentru ca cetățenii din Timiș să își petreacă ziua de 1 Mai și Sărbătorile Pascale în siguranță, instituțiile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile din subordine, vin cu o serie de recomandări și avertizări pentru populație.