tion.ro Web analytics

În anul 2006 a iniţiat iar în 2008 a finalizat proiectul de reabilitare şi reamenajare a căminului şi de construcţie a capelei ortodoxe din incinta Căminului pentru persoane vârstnice din Comloşu Mare. Este vorba de Clubul Rotary Cetate Timişoara. Iată că organizaţia a reuşit finalizarea lucrărilor la o nouă investiţie care, din păcate, era necesară, o capelă mortuară.
Meci important în localitatea timişeană Comloşu Mare în acest sfârşit de săptămână: măritatele iau la 11 metri nemăritatele. Pentru că duminică, 6 mai, se inaugurează noua bază sportivă din comună, o inedită partidă de fotbal între localnicele măritate şi cele celibatare va încinge atmosfera.
Copiii de la Şcoala cu clasele I-VIII din Comloşul Mare se pregătesc de sărbătoare. „Ziua Recoltei” va fi marcată în acest an printr-o serie de activităţi cultural artistice.
A intrat în vigoare H.G. nr. 920/2010 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru producătorii agricoli din sectorul creşterii animalelor, în vederea colectării cadavrelor de animale.
Primăria Comloşu Mare a iniţiat un proiect de anvergură care vizează drumurile din comunitatea locală. Prin acest proiect s-a dorit reabilitarea drumurilor prin asfaltatea de 10 Km.

Ştiri din Timiș

Imaginea zilei, de la Moșnița Nouă: „Campioni în fonduri europene”, pe marginea unui drum plin de gropi. Primarul: „Îmi asum”
Unul dintre lucrurile cu care se laudă actualul primar al comunei Moșnița Nouă în campania electorală pentru un nou mandat este faptul că UAT-ul a fost „campion în fonduri europene”. Un cub electoral al acestuia, amplasat pe marginea unui drum plin de gropi, însă, a trezit amuzamentul trecătorilor. Primarul ne-a spus că „își asumă” acest lucru, pentru că a insistat în mandatul său în primul rând pe infrastructura subterană. 2

România

Biroul Electoral Central a publicat lista candidaturilor definitive la alegerile europarlamentare
Biroul Electoral Central a publicat, luni, lista candidaturilor rămase definitive pentru alegerile europarlamentare, propuse de partidele politice, o alianță politică, alianțe electorale, o organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale, precum și a candidaturilor independente.

Ştiri din Timiș

Vouchere culturale pentru studenții politehniști din Timișoara
Studenții de la mai multe facultăți ale Politehnicii din Timișoara primesc vouchere de 150 de lei pentru a le cheltui în instituții de cultură și artă sau pentru a-și cumpăra cărți. Inițiativa aparține instituției de învățământ superior și este un proiect pilot unic la nivel național. Deja au fost selectați 25 de tineri, beneficiari de burse sociale, care spun că doresc prin aceste vouchere să își îmbogățească experiența studențească prin evenimente de cultură și artă.

Ştiri din Timiș

Nica, despre împărțirea banilor de la CJT: „Prefectul PSD alege să boicoteze acest proces”
În decembrie și ianuarie, la nivelul Consiliului Județean Timiș s-au iscat discuții mai serioase cu privire la felul în care executivul a decis să aloce bani primăriilor. Prefectura a contestat hotărârea, dar, spune Nica, nu s-a prezentat la termenul de judecată, fapt ce ar prelungi procesul și ar aduce în „incapacitate de plată zeci de comunități”,

Ştiri din Timiș

Simonis: „Timișoara merită un festival muzical de top”. Se angajează să ia măsuri pentru un astfel de eveniment
„Timișoara merită un festival muzical de top”, este de părere Alfred Simonis, care candidează la alegerile din iunie pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș din partea coaliției PSD-PNL.

Ştiri din Timiș

Ce facem cu deșeurile periculoase din menajer? RETIM și ADID Timiș anunță cea de-a doua campanie de colectare gratuită din Zona 1 Rural a județului Timiș - 2024
ADVERTORIAL. Dacă deșeurile periculoase din menajer sunt abandonate în locuri neamenajate pot polua grav mediul înconjurător! Păstrați-le în gospodărie și debarasați-vă legal de ele doar în spații special amenajate și la operatori autorizați.

Eveniment

Sinucidere șocantă la Timișoara. Un bărbat s-a aruncat de la etaj, pe Bd. Take Ionescu
Gest șocant al unui bărbat în vârstă de 73 de ani, care luni dimineață a ales să își pună capăt zilelor, sărind de la etaj. Polițiștii fac acum cercetări pentru a vedea care au fost circumstanțele în care acesta s-a sinucis. 4

Eveniment

O femeie din Reșița care a fugit de acasă, găsită de polițiștii locali în Piața Libertății din Timișoara
O femeie din Reșița care a fugit de acasă de două zile a fost găsită de polițiștii locali în Piața Libertății din Timișoara. Ea a fost dată dispărută de sora sa. Polițiștii din Reșița au preluat-o pentru a fi dusă la domiciliu.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici