Peste 650 de cereri au fost depuse la şcolile din Timiş în cadrul primei etape de înscriere în clasa întâi, dedicată copiilor care se înscriu la şcoala de circumscripţie. Din totalul cererilor, doar opt au rămas nesoluţionate, iar inspectorii şcolari spun că sunt locuri suficiente în şcolile din judeţ şi pentru cei opt micuţi.
Încă o şansă pentru copiii care până acum nu au fost înscrişi în clasa întâi sau clasa pregătitoare. Miercuri s-a dat startul celei de-a patra etape de înscriere, iar în Timiş planul de şcolarizare a fost suplimentat.
Etapa a doua a înscrierilor pentru copii în clasa întâi şi clasa pregătitoare s-a încheiat. La nivelul judeţului Timiş au fost înscrişi 98% dintre copiii recenzaţi pentru clasa pregătitoare şi mai mult cu 69 de elevi în clasa întâi decât numărul celor recenzaţi.
Marţi s-a dat startul înscrierilor pentru etapa a doua a copiilor în clasa întâi şi clasa pregătitoare. După prima etapa a înscririlor în Timiş din cauza cererii foarte mari din partea părinţilor pentru a-şi înscrie copiii la o anumită unitate de învăţământ şapte şcoli au cerut suplimentarea planului de şcolarizare.
Azi în Timișoara
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
2
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
5
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
4
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.