Liceenii care optează pentru chimie ca probă de Bacalaureat pot să se pregătească alături de profesorii de la Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului. UPT anunță o serie de ședințe de pregătire gratuite, în care elevii interesați vor parcurge temele din programa de BAC de la cele două discipline: chimie organică și chimie anorganică.
Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara a lansat Programul Laboratoare de Chimie deschise elevilor și profesorilor din învățământul preuniversitar. În laboratoare vor avea acces toți elevii care studiază chimia, însoţiţi de un cadru didactic.
Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara va primi două noi corpuri de clădire moderne, cu o arhitectură deosebită, care se vor adăuga actualului sediu de pe Bulevardul Pârvan din Timișoara. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Regional, valoarea totală a contractului fiind de 5,8 milioane de euro.
Azi în Timișoara
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
2
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
5
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
4
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.