Președintele Traian Băsescu, aflat la Summit-ul securității nucleare, organizat la Haga, a declarat că, în cazul în care România nu ar avea securitate, uraniul ars în reactoarele de la Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea ajunge pe mâna teroriștilor și s-ar putea realiza bombe nucleare.
Nuclearelectrica (SNN) a oprit, duminică, unul dintre cele două reactoare funcţionale, din cauza întreruperii alimentării unui circuit de comandă şi control. Probleme s-au înregistrat şi săptămâna trecută, când la Cernavodă a fost oprit Reactorul 2, pentru câteva zile, ca urmare a unor defecţiuni.
Unitatea 2 al Centralei Nucleare Cernavodă a fost închisă pentru reparații la un transformator. Nuclearelectrica estimează că durata opririi nu va depăși trei zile.
Sase persoane au fost ranite, vineri dupa-amiaza, in urma unei explozii produse la Rafinaria Petrobrazi, suferind arsuri de diferite grade. Trei dintre victime sunt cetateni austrieci.
Giani Deli-Iorga, tanarul care a recunoscut ca in ianuarie 2011 i-a ucis, cu zeci de lovituri de cutit, pe sotii Garoafa, din Cernavoda, a fost condamnat de Tribunalul Constanta la 27 de ani de inchisoare.
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
1
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.
Ştiri din Timiș
Anual, în 29 aprilie, se sărbătorește Ziua Veteranilor de Război. Momentul va fi marcat, luni, în Parcul Eroilor din comuna Giroc. La nivel național, Ministerul Apărării Naționale derulează campania „Onor veteranilor de război“.
Ştiri din Timiș
Doi candidați PSD la primării din Timiș s-au trezit că nu mai pot candida la alegerile locale în urma unor decizii ale instanțelor de judecată. Este vorba despre Teodor Pavel, de la Recaș, și Luchian Savu, de la Șandra. Ca urmare, conducerea social-democrată de la nivelul județului s-a văzut nevoită să vină cu alte propuneri, alegând să îi propună pe fiii celor doi...
3