În Timişoara se va desfăşura un târg de joburi medicale sub numele Cariere în Alb. La cea de-a noua ediţie sunt aşteptaţi peste 10.000 de vizitatori, în cele 8 oraşe universitare din ţară, unde se desfăşoară târgul. Evenimentul este deschis tuturor candidaţilor din domeniul medical, indiferent de specialitate şi experienţă, iar intrarea este liberă. Cadrele medicale sunt invitate la târgul de joburi pe 26 octombrie, la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timisoara, Club Hyperion, între orele 10:00 şi 16:00.
Targul de cariere, educatie, servicii si produse pentru personalul din domeniul medical "Cariere in Alb" va fi organizat in aceasta toamna in 17 orase din Romania, Bulgaria, Ungaria si Slovacia. Ofertele de locuri de munca vin din Marea Britanie, tarile nordice, Franta, Belgia si Germania.
Azi în Timișoara
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
2
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
5
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
4
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.