Biblioteca UPT ține pasul cu tehnologia. A fost inaugurat un nou serviciu oferit utilizatorilor - printarea 3D. Studenții, masteranzii, doctoranzii și cadrele didactice din UPT pot printa gratuit, iar utilizatorii externi contra-cost. Este un serviciu util în special pentru elaborarea de piese sau machete aferente diverselor proiecte, lucrări de licență, masterat sau doctorat.
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara împlinește, în 15 martie 2021, 100 de ani de când prima carte a fost așezată pe rafturile ei, deschizând noi orizonturi pentru cultură și învățământ. De atunci și până în prezent, biblioteca UPT a adunat 10 kilometri de volume de cărți și s-a transformat radical.
Timp de două zile, Biblioteca Universităţii Politehnica Timişoara găzduieşte conferința internațională „Aquademica - Managementul apei în contextul schimbărilor climatice. Experiențe internaționale”. O serie de specialişti din cadrul unor societăţi de management al apelor de prim nivel au venit în oraşul de pe Bega pentru a împărtăşi din cunoştinţele lor profesioniştilor români din domeniu.
Azi în Timișoara
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
2
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
5
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
4
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.