Scandal la Herculane, după ce primăria a emis un comunicat de presă prin care transmite Asociației Locus, care a făcut o strângere de fonduri pentru salvarea Băilor Neptun, să urgenteze demararea lucrărilor de punere în siguranță a clădirii monument istoric. Arhitecții de la asociație acuză însă administrația din Herculane că vrea să pună mâna pe donații și că nu le oferă autorizația atât de necesară pentru începerea lucrărilor.
Încep lucrările pentru salvarea Băilor Neptun din Herculane: Sperăm să mai reziste câteva săptămâni!
În aproximativ o lună încep lucrările de salvare a Băilor Neptun, la șantierul pentru punerea în siguranță a monumentului istoric din stațiunea din Caraș-Severin. Cei de la Asociația Locus, prin Herculane Project, au strâns 40.000 de euro pentru aceste lucrări și au primit și un termen din partea executantului lucrărilor pentru începerea șantierului.
Ştiri din Timiș
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.
Eveniment
Intervenție a pompierilor, sâmbătă, într-o localitate din Timiș. Salvatorii au fost chemați în ajutor după ce o un incendiu a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la o cafetieră. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, nici pagube materiale semnificative.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 27 aprilie, Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean, și-a lansat oficial programul prin care încearcă să câștige un nou mandat. De această dată, din partea Alianței Dreapta Unită. Nica și-a prezentat, cu această ocazie, și lista oamenilor pe care îi vrea alături, drept consilieri județeni.
1
Eveniment
Incident nefericit într-o localitate din Timiș. Un copil în vârstă de 2 ani a căzut într-un bazin cu apă în timp ce se juca cu alți copii. Băiețelul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Cea de-a 36 ediție a Festivalului Fanfarelor se va desfășura la Timișoara în Duminica Floriilor, pe 28 aprilie. Zece fanfare vor încânta trecătorii și curioșii în cinci locații din oraș. La fel cu edițiile anterioare, organizatorii își propun ca muzica să transpună emoția și atmosfera Banatului de altădată.
Eveniment
Dosar penal pe numele unui bărbat de 64 de ani, la Timișoara. El a fost reținut după ce a încercat să fure dintr-un magazin situat pe Calea Circumvalațiunii.
Capitală Culturală
Autoritățile județene din Timiș au organizat vineri seară „Balul Mocioni”, eveniment festiv dedicat monumentului istoric din Foeni, Timiș, care este revitalizat în această perioadă. Cu sprijinul unei asociații din Timiș și parteneri din Islanda, conacul Mocioni a fost deja pus în valoare, prin activitățile educaționale și conexe care au avut loc și încă se desfășoară în Timișoara dar și în Foeni. Constructorii sunt, însă, în întârziere, iar cei de la Consiliul Județean Timiș i-au notificat că vor exista penalități după 30 aprilie.
Ştiri din Timiș
La Timișoara a devenit o tradiție ca sâmbătă, cu o zi înainte de Sărbătoarea Floriilor, să aibă loc o procesiune pe străzile orașului. Aceasta începe de la ora 17, existând două puncte de plecare spre Catedrala Mitropolitană.