tion.ro Web analytics

Dresda, aflată pe valea râului Elba, este înconjurată de unele dintre cele mai frumoase peisaje cu care se mândrește Germania. Deși a fost aproape în totalitate distrus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, orașul a fost reconstruit, iar cum se mândrește cu o viață culturală vibrantă. Majoritatea atracțiilor sale turistice, multe legate de istoria lungă a orașului, au fost readuse la gloria de odinioară, astfel încât Dresda și-a recâștigat titlul de „cutie cu bijuterii”, pe care l-a primit datorită colecției impresionate de arhitectură barocă și rococo din centrul orașului.
Deși nu este cea mai populară destinație europeană, Croația este un adevărat paradis pentru vizitatori. Majoritatea turiștilor prefer să viziteze porțiunea de coastă, unde se pot bucura de plajele superbe și apa perfect albastră a Adriaticii. Totuși, capitala Zagreb are și ea o mulțime de oportunități interesante pentru turiștii de toate felurile. Iată trei locuri neobișnuite pentru cei care vor să descopere o nouă față a acestui oraș incredibil.
Capitala statului cu același nume, Mexico City este unul dintre cele mai mari orașe și centre financiare din America, dar și cel mai mare oraș din lume al cărei limbă oficială este spaniola. Capitala are 16 districte, precum New York, fiecare împărțite în nenumărate cartiere. În total sunt peste 1.700 de cartiere cu o populație de peste 26 de milioane de oameni, ceea ce înseamnă că veți avea nevoie de săptămâni, chiar luni, pentru a descoperi secretele acestei enorme metropole.
Anul acesta pasionații de călătorii vor avea ocazia să descopere simboluri clasice din Paris sau Singapore reinventate de arhitecți pentru a surprinde vizitatorii. Fie că vorbim despre atracții turistice clasice precum Turnul Eiffel sau Tower Bridge, care au fost reamenajate cu platforme din sticlă pentru a le oferi o experiență nouă turiștilor, sau despre concepte revoluționare de parcuri sau chiar clădiri, în acest an turiștii vor avea o mulțime de opțiuni noi și incitante.
Un mic oraș între dealurile Toscanei are un rol extrem de important în istoria lumii. Locul unde s-a născut curentul renascentist, Florența, a găzduit puternica familie Medici și a inspirat artiști precum Michelangelo, Brunelleschi sau Leonardo da Vinci, aici Dante a pus bazele limbii italiene și tot aici a fost creat sistemul bancar. Dacă nu ar exista italienii extrem de la modă și buticurile celor mai faimoase case de modă care se găsesc peste tot, veți avea impresia că ați pășit în secolul 14.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 15 mai 2024, în Timișoara?
Miercuri, 15 mai, puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, sau la evenimentele din cadrul Zilei Studenților Timișoarei.

Eveniment

Cursă contracronometru pentru un bebeluș de numai o zi născut la Timișoara
Un bebeluș în vârstă de doar o zi a fost transportat de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Zborul a avut loc marți seara.

România

În România, persoanele cu dizabilități vor putea intra oriunde cu câinii-ghid, de la magazine la taxiuri
Președintele României Klaus Iohannis a promulgat marți, 14 mai, o lege prin care câinii-ghid le vor putea fi alături stăpânilor lor cu dizabilități oriunde au aceștia nevoie.

Ştiri din Timiș

FOTO. La plajă, semi-dezbrăcată, pe șalupa Poliției Locale Timișoara
O tânără de 24 de ani s-a întins marți după-amiază, aproape dezbrăcată, pe șalupa Poliției Locale Timișoara. Polițiștii locali aflați în patrulare prin zonă au observat-o. Aceasta era vizibil incoerentă, iar după o scurtă vizită la sediul poliției locale, a fost predată polițiștilor de la IPJ Timiș.

Eveniment

FOTO. Vacă blocată în noroi, salvată de pompieri, în apropiere de Buziaș
Pompierii au fost chemați marți să salveze o vacă care a rămas blocată în noroi, la o fermă de vaci din apropierea Buziașului. În mai puțin de o oră, aceștia au reușit să o scoată în siguranță.

Capitală Culturală

George Lusztig, matematician de renume născut la Timișoara, vine acasă pentru o distincție UVT
Profesorul de Matematică dr. George Lusztig primește miercuri, 15 mai, Medalia de Aur a Universității de Vest din Timișoara, alături de o diplomă de merit. Dr. George Lusztig este profesor la celebrul Massaschussetts Institute of Technology, din statul american Boston, din anul 1978, iar lucrările sale științifice au fost citate de mii de ori în reviste de specialitate.

Ştiri din Timiș

BEC Timișoara a decis înlăturarea afișelor lui Robu lipite peste cele ale lui Fritz. Nici AUR nu mai are voie să împartă șepci și eșarfe cu domnitori
Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) Timișoara a constatat luni, 13 mai, câteva nereguli electorale, în urma a două sesizări trimise din partea USR Timișoara. Pe de o parte, este vorba despre afișele cu Robu lipite peste cele cu Fritz. Pe de altă parte, despre materiale electorale împărțite de AUR. 4

Eveniment

Impact între două mașini, în Calea Lugojului din Timișoara. O șoferiță a ajuns la spital
O femeie de 36 de ani a ajuns la spital în urma unui accident produs marți după-masă în Calea Lugojului din Timișoara. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici