Lupta cu gunoaiele continuă, în Timişoara şi în Timiş, dar şi pe cuprinsul ţării. "Let`s Do It, Romania" a lansat o nouă aplicaţie pentru mobil prin care pot fi marcate deşeurile întâlnite în oraş sau în natură. Curăţenia generală marca "Let`s Do It! Romania" a avut loc în primăvară, în Timiş, dar în această toamnă acţiunile vor continua în urbea de pe Bega şi împrejurimi.
Capitală Culturală
Interpreți cunoscuți vor întreține atmosfera de Paște la Ruga Giroceană. Printre cei care vor urca pe scenă se numără Andreea Voica, Puiu Codreanu și Georgiana Lobonț.
Ştiri din Timiș
Noaptea de Înviere este un moment încărcat de emoție și foarte important pentru credincioși. Astfel, fiecare își dorește să petreacă aceste clipe într-un loc cât mai frumos.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 4 mai, vă puteți bucura de atmosfera de Paști la târgul din centrul orașului.
Capitală Culturală
Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade va prezenta în Veneția, orașul celebrei Bienale de Artă, într-un spațiu vechi de peste 900 de ani, o expoziție apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă, ce aparține artistei Tincuța Marin.
Mapamond
O fabrică germană, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu masiv, potrivit Hotnews.ro.
Ştiri din Timiș
Patru linii de tramvai, patru linii de troleibuz și trei linii de autobuz ale STPT, care circulă din centrul orașului spre mai toate zonele orașului, vor avea program prelungit în noaptea de Înviere. Acestea vor circula până la ora 3:30, cu o pauză de la miezul nopții până la 1:30.
Mapamond
Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume când acest tip de comportament a fost observat la un animal sălbatic, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Pentru copilașii și bunicii beneficiari ai serviciilor Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Săptămâna Mare a fost una plină de bucurii, cadouri și timp petrecut împreună. Iepurașul a venit la sute de beneficiari ai DAS, cu pachețele pline de bunătăți, flori, muzică și zâmbete blânde, în pragul Sfintelor Sărbători de Paște.