tion.ro Web analytics

Locuitorii din Șag s-au prezentat duminică, 19 iunie, în fața urnelor, pentru a-și alege primarul. Șag este singura localitate din Timiș unde s-au repetat alegerile din 5 iunie, după ce cei doi candidați la funcția de primar au întrunit fix același număr de voturi la primul scrutin. Până la urmă, după a doua rundă de alegeri, câștigător a ieșit Alin Flavius Roșu, cu 117 voturi în plus față de contracandidatul său.
Alegerile locale nu s-au terminat pentru toți. Locuitorii unei localități de lângă Timișoara sunt chemați din nou la vot, după ce candidații de pe primele două locuri au întrunit același număr de voturi la alegerile locale din 5 iunie 2016. Locuitorii din Șag sunt duminică în fața urnelor, pentru a-și alege primarul.
Alegerile locale desfăşurate duminică au scos la cabinele de vot în Timiş doar puţin peste 40 de procente din persoanele cu drept de vot. O analiză făcută pe baza colectării de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale - STS, a datelor referitoare la prezenţa la vot, arată că cei mai mulţi votanţi au între 45 şi 64 de ani, iar cei care au fost dezinteresaţi de procesul electoral au fost tinerii, mai ales cei între 18 şi 24 de ani.
Biroul Electoral Județean Timiș a făcut publice rezultatele oficiale parțiale după numărarea a 34 de circumscripții din 99. Practic, sunt rezultatele oficiale parțiale de la ora 9, după ce au fost centralizate voturile din 159 de secții din cele 595 din județul Timiș. Trebuie menționat că în acestă centralizare nu intră și secțiile din municipiul Timișoara.

Eveniment

Bărbat din Timișoara, arestat preventiv după ce a făcut scandal la domiciliul fostei partenere, deși avea ordin de protecție
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.

Ştiri din Timiș

Grindeanu: Centura Sud, Centura Vest și autostrada spre Moravița, toate „în grafic”. Pot începe lucrările și pe „sectorul cu tuneluri” al A1
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”. 4

Eveniment

Un tânăr a urcat beat și drogat la volan și a provocat un accident soldat cu două victime, la Timișoara. Avea permisul anulat
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal. 3

Eveniment

Bărbat de 64 de ani, reținut pentru că a furat alimente dintr-un magazin din Timișoara
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.

Eveniment

Razie de amploare a polițiștilor rutieri, în Timiș. Au dat amenzi de aproape 74.000 de lei
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.

Eveniment

Doi bărbați din Timiș, prinși de polițiști beți la volan. Unul nici nu avea permis de conducere
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.

Ştiri din Timiș

Ziua Veteranilor de Război, marcată în acest an la Giroc
Anual, în 29 aprilie, se sărbătorește Ziua Veteranilor de Război. Momentul va fi marcat, luni, în Parcul Eroilor din comuna Giroc. La nivel național, Ministerul Apărării Naționale derulează campania „Onor veteranilor de război“.

Ştiri din Timiș

La Recaș și la Șandra, din partea PSD-PNL vor candida tot Pavel și Savu. Dar nu tații, incompatibili, ci fiii acestora
Doi candidați PSD la primării din Timiș s-au trezit că nu mai pot candida la alegerile locale în urma unor decizii ale instanțelor de judecată. Este vorba despre Teodor Pavel, de la Recaș, și Luchian Savu, de la Șandra. Ca urmare, conducerea social-democrată de la nivelul județului s-a văzut nevoită să vină cu alte propuneri, alegând să îi propună pe fiii celor doi... 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici