Atelierul-şcoală al Colegiului Tehnic Energetic din Timişoara, vizitat marţi de o delegaţie germană, din care a făcut parte şi Friedrich Peter, ministru pentru Consiliul Federal, Probleme europene şi Afaceri Internaţionale din Baden-Wurttemberg, s-a prezentat oaspeţilor cu igrasie, mobilier vechi şi fără… căldură.
Elevii sunt sprijiniţi de firme germane atât financiar, cât şi din punct de vedere al echipamentelor, şi pot face practică în companiile partenere, dar la capitolul sălilor de clasă învăţăceii nu au mai deloc dotări. Nemţii au rămas surprinşi de atmosfera lugubră din sălile de clasă şi i-au întrebat pe reprezentanţii municipalităţii, prezenţi la primirea delegaţiei, când încep lucrările acolo, pentrru ca elevii să beneficieze de condiţii decente.
“Clădirea şcolii trebuie renovată şi mai cu seamă atelierele, nu corespund standardului actual şi de ceea ce ar trebui să aibă elevii la dispoziţie. Dar este un punct de plecare, este un punct de dezvoltare”, a spus ministrul Friedrich Peter.
Reprezentanţii primăriei le-au spus nemţilor că lucrările de reabilitare a atelierului-şcoală vor începe în septembrie. Licitația pentru acest proect urmează să fie organizată în perioada următoare.
“Urmează refacerea completă a atelierului-şcoală, proiect la care au lucrat proiectanţi, dar şi persoane din interiorul firmelor, astfel încât ceea ce a ieşit ca proiect este perfect adaptat cerinţelor firmelor. Proiectul este aprobat, urmează licitaţia, din punctul de vedere al execuţiei, banii există în buget şi el va fi realizat în cursul acestui an, cu siguranţă”, a spus viceprimarul Timişoarei, Dan Diaconu. Între timp, elevii au echipamente, au dotări, tot felul de truse pentru a învăţa, dar din păcate, au și igrasie…
Citiți principiile noastre de moderare aici!