Bicicleta furata in ajunul Pastelui, din fata Spitalului Judetean Timisoara

De Adrian Panduru
5Comentarii
Bicicleta furata in ajunul Pastelui, din fata Spitalului Judetean Timisoara
O bicicletă a fost furată din Timișoara, din fața Spitalului Județean, chiar în ajunul Paștelui. Păgubitul a văzut și suspectul, pe camerele de luat vederi ale unității sanitare. Campania „Ți s-a furat bicicleta, TION te ajută să o găsești!” continuă.

Alex a rămas fără bicicletă chiar în seara de Înviere. Vehiculul cu două roți a fost furat din fața celui mai mare spital din vestul țării.

„În data de 30 aprilie mi-a fost furată bicicleta marca Mali Python din faţa Spitalului Judeţean din Timişoara. Furtul s-a petrecut în jurul orei 19:30. În faţa spitalului nu era multă lume şi nici nu mai erau multe biciclete legate acolo. Suspectul era îmbrăcat într-un hanorac gri, de culoare deschisă, pantaloni închişi la culoare şi avea glugă pe cap, nu i-am putut vedea faţa pe camerele spitalului. Bicicleta este de culoare roşie, are manșoane verzi, furcă albă şi am pe ea multe stickere cu Monster Energy, în poze nu apare bidonul de apă, acesta nefiind pus pe bicicletă nici la momentul furtului”, ne scrie Alex. Telefon: 0769074151.

Dacă şi ţie ți s-a furat bicicleta, trimite-ne o poză pe adresa redactie@tion.ro sau direct pe Facebook. Nu uita să îţi transmiţi şi datele de contact, pentru ca, în cazul în care bicicleta este văzută în oraş de un cititor www.tion.ro, să poţi fi contactat.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor