Antonescu ii transmite lui Ponta ca Iohannis va deveni premier

De T. Ex.
Antonescu ii transmite lui Ponta ca Iohannis va deveni premier
Uniunea Social Liberală este tot mai aproape de o ruptură. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a tranmis premierului Victor Ponta că e mai bine „să îl aibă pe Klaus Iohannis vicepremier, decât Klaus Iohannis să devină premier, evident în locul domniei sale”.

„Îi transmit domnului Victor Ponta un mesaj foarte simplu: să accepte ceea ce este dreptul nostru şi ceea ce este spre binele domniei sale, să îl aibă pe Klaus Iohannis vicepremier, decât, mai devreme sau mai târziu, Klaus Johanis să devină premier, evident în locul domniei sale”, a declarat Antonescu.

Liderul PNL a spus, de asemenea, că, în situaţia în care liberalii pleacă din Guvern, nu vor rămâne în opoziţie prea mult timp, amintind că PNL are suficienţi parlamentari pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură.

„Domnul Ponta face acum o alegere, nu pentru o săptămână, pentru două, pentru trei, domnul Ponta poate cel mult să se menţină la putere până în toamnă, în cel mai bun caz pentru domnia sa, dar, în condiţiile în care a rupt USL, n-are cum să îşi imagineze că poate rămâne premier după toamnă decât cu un preşedinte pe care îl pune domnia sa. Altfel, domnul Klaus Iohannis, pe care văd că foarte mulţi nu îl vor acum vicepremier, va fi premier, în sfârşit”, a spus Crin Antonescu.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !