Alti 19 migranti au trecut ilegal frontiera din vestul tarii

De D.B.
Alti 19 migranti au trecut ilegal frontiera din vestul tarii
Alte 19 persoane care au trecut ilegal din Serbia în România, respectiv intenționau să treacă ilegal  în Ungaria au fost prinse în ultimele 24 de ore de polițiștii de frontieră timișeni. Drumul spre Spațiul Schengen a fost întrerupt la frontiera din vestul țării, transfugii fiind cercetați penal pentru trecere ilegală a frontierei de stat.

Polițiștii de frontieră de la  Jimbolia, Lunga şi Sânnicolau Mare au prins în ultimele 24 de ore 19 transfugi. Dintre aceștia, 15 au fost prinși după ce au intrat  ilegal în țară pe la frontiera cu Serbia, iar patru au fost prinși în timp ce intenționau să fugă ilegal din România în Ungaria.

Cei 19 bărbați au fost duși la sediile  Sectoarelor Poliţiei de Frontieră pentru audieri, unde polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din  Iran, Algeria, Palestina, şi Maroc, cu vârste cuprinse între 22 şi 44 de ani. Migranții au povestit că vroiau să ajungă în Spațiul Schengen și nu aveau vize valabile, acesta fiind motivul pentru care au recurs la metoda ilegală.
Transfugii sunt acum cercetați penal pentru trecerea ilegală  a frontierei de stat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !