Adoptii de catei in Parcul Clabucet din Sagului

De A. Strugariu
Adoptii de catei in Parcul Clabucet din Sagului
Adoptii de catei in Parcul Clabucet din Sagului
Primăria Timișoara organizează sâmbătă un nou târg de adopții canine, cel de-al patrulea din aceast an. De această dată iubitorii de animale dornici să ofere un cămin unui cățel neajutorat sunt așteptați în zona Șagului, în Parcul Clăbucet.

Târgul de adopții canine va fi organizat sâmbătă, 15 iunie, între orele 10.00-12.30, în Parcul Clăbucet din Calea Șagului.

„Douăzeci de câini, deparazitaţi, vaccinaţi, sterilizaţi, microcipaţi şi cu carnete de sănătate, dornici de afecţiune, îşi vor aştepta nerăbdători noii stăpâni faţă de care să-şi arate devotamentul şi recunoştinţa”, anunţă reprezentanţii municipalităţii timişorene.

Târgurile de adopţii canine, organizate sub deviza „Şi mie îmi stă bine în lesă!”, vor continua până în toamnă, fiind organizate bilunar, în diferite cartiere ale oraşului, în scopul promovării adopţiilor şi a creşterii responsabile a animalelor de companie.

Următoarele evenimente de acest gen vor fi organizate în zilele de: 15 iunie – Calea Şagului (Parcul Clăbucet), 29 iunie – Parcul Carmen Sylva (str. Romulus/ Doja), 13 iulie – Parcul Bihor, 27 iulie – Parcul Pădurice Soarelui, 10 august – Calea Aradului (parcarea Emag/ Moţul, lângă locul de joacă), 24 august – Parcul Bucovina, 7 septembrie – Parcul Central/ Justiţiei, 21 septembrie – Freidorf (parcul de la Liceul Auto), 5 octombrie – în cadrul Zilelor Porţilor Deschise (4-6 octombrie) la Danyflor, de Ziua Internaţională a Animalelor, 19 octombrie – Steaua, anunţă autorităţile locale.

Târgurile de adopţii canine vor fi organizate de fiecare dată între orele 10.00 – 12.30, urmând să fie anulate în caz de vreme nefavorabilă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor