tion.ro Web analytics

Timișoara va avea al doilea viceprimar din 19 ianuarie. La aproape patru luni de la alegeri

De Roxana Deaconescu

Timișoara va avea al doilea viceprimar din 19 ianuarie. La aproape patru luni de la alegeri

Viceprimarul propus de PNL și consilierii locali PNL
Primăria Timișoara va avea și cel de-al doilea viceprimar, pe Cosmin Tabără, începând de marți, 19 ianuarie. Atunci a fost programată ședința de consiliu local în care va fi ales noul edil. Convocarea a fost făcută de Ruben Lațcău, cel care a preluat temporar atribuțiile lui Dominic Fritz, bolnav de Covid-19.
Scris de Roxana Deaconescu - Primăria Timișoara va avea și cel de-al doilea viceprimar, pe Cosmin Tabără, începând de marți, 19 ianuarie. Atunci a fost programată ședința de consiliu local în care va fi ales noul edil. Convocarea a fost făcută de Ruben Lațcău, cel care a preluat temporar atribuțiile lui Dominic Fritz, bolnav de Covid-19.

Primăria Timișoara a primit în sfârșit, joi, 14 ianuarie, comunicarea privind validarea mandatului social democratului Ioan Szatmari, care îl înlocuiește în consiliul local pe senatorul Sebastian Răducanu. A trecut și perioada legală de contestații, astfel că nu mai există niciun impediment pentru alegerea celui de-al doilea viceprimar al orașului.

Conform OUG 190/2020, „alegerea vicepreședinților de consilii județene, a viceprimarilor, inclusiv cei ai sectoarelor municipiului București, se va face după validarea tuturor mandatelor și depunerea jurământului, în condițiile legii, de către toți consilierii județeni/locali”.

Viceprimarul Ruben Lațcău, cel care îl înlocuiește pe primarul Dominic Fritz, aflat în izolare cu Covid-19, a convocat o ședință de consiliu local pentru ziua de marți, 19 ianuarie, de la ora 17, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul. Este a doua ședință pentru alegerea celui de-al doilea viceprimar, fix la două săptămâni de la prima, care a fost anulată pentru că reprezentanții PMT au realizat că ultimul mandat de consilier local nu a fost validat.

Primul viceprimar al orașului a fost ales la jumătatea lunii noiembrie, la aproape două luni de la alegerile locale din 27 septembrie. PNL Timiș, cu care USR PLUS se află în alianță, îl propune pe Cosmin Tabără pentru postul de viceprimar.

[relatedArticles]

11 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Bogdan says:

    Stau linistit acum ca se ocupa Ruben care este un om foarte capabil, chiar daca a ramas repetent de 2 ori si este condamnat penal pentru conducere cu permisul suspendat.

  2. Robert says:

    Puteati si voi Tion sa spuneti cine e acest Cosmin Tabara? Sau e asa faimos de il stiu toti?

  3. pieton says:

    De ce 2 viceprimari si nu 3.?

  4. AbBa says:

    2 viceprimari !? …părerea mea funcție useless …salar bănos cel mai probabil ,

  5. Rumburak says:

    Pai ce rost are sa îl mai aleagă dacă deja e ales? Alegeri ca la Ceaușescu…

    • Nadyne says:

      Pă bune??? Acest Cosmin care s-a insurat din interes cu campioana campioanelor pt ca i-a vrut banii si averea la cum arăta săraca, plus ca a lasat-o urgent gravida sa nu cumva i-o ia altul inainte!!! Acest Cosmin care a facut fzcultatea de 2 lei la Oradea si cu banii nevestei si-a facut cabinet dă avocatura. Pă bune??? Mare grija Timisoara!!! Ciruotia e-n floare!!!!

  6. Vede Toth says:

    Beizadele,,,beizadele!!!ăștia ajung sa ne ,,conducă”!!!!!

  7. Cele mai noi știri

    Sănătate

    Au fost confirmate primele două cazuri de infectare cu tulpina Omicron în România

    Sănătate

    Aproape 2.000 de vaccinuri anti-Covid administrate în Timiș în ultimele 24 de ore

    Ştiri din Timiș

    Descoperă povestea Palatului Deschan, „locul primului Bazar din Timișoara”

    Eveniment

    VIDEO. Accident cu un mort și doi răniți pe Calea Șagului, trafic blocat

    Sănătate

    Medici din Timișoara, în bisericile catolice. Vor vorbi cu oamenii despre importanța vaccinării și riscurile infectării cu Covid

    Ştiri din Timiș

    Se caută voluntari cu experiență în business și IT pentru „remodelarea activității” Primăriei Timișoara

    Eveniment

    Certificate Digitale Verzi, la control! Amenzi date de polițiștii timișeni celor fără măști și certificate

    Ştiri din Timiș

    Rata de infectare cu Covid-19 scade sub 2/1000 în Timiș. Situația pe localități

    Sănătate

    Coronavirus, 4 decembrie: aproape 1.500 de cazuri și 131 de decese în România. 78 de infectări în Timiș

    Ştiri din Timiș

    Șoferii, campioni la amenzile împărțite de Poliția Locală. Sub jumătate dintre sancțiunile date în 2021 au fost plătite

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici