Stadionul de rugby din Timisoara a stat 30 de ani pasune comunala. Suporterii renoveaza tribuna, primaria a avut alte prioritati

Visăm la un stadion de rugby nou, de aproape 20 de milioane de euro, dar nu suntem în stare să avem grijă de cel pe care îl avem deja. Stadionul de rugby „Gheorghe Rășcanu” din Ronaț a stat 30 de ani pășune comunală, abia anul trecut fiind intabulat de primărie. Timișorenii din galeria echipei Timișoara Saracens s-au apucat să renoveze tribuna, pentru că municipalitatea a avut altele de făcut. Se vor cumpăra însă scaune noi și aspersoare, ne asigură cei din PMT.