Noul regulament restricționează construcția de noi apartamente tip mansardă la maximum 60% din numărul apartamentelor de la ultimul etaj și impune dezvoltatorilor realizarea unui lift pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilități, acoperiș cu șarpantă din țiglă roșie sau materiale similare și ferestre tip mansardă. Construcția de etaje retrase de tip penthouse este permisă, dar nu în spațiile de uscătorii. Pentru extinderea apartamentelor de la ultimul etaj nu se solicită lift sau locuri de parcare suplimentare.
Pentru spațiile noi de locuințe care se vor construi, investitorii vor include în proiect un aviz al Comisiei de Circulație, un plan de creare de spații verzi și locuri de parcare ce pot fi amenajate la o distanța de cel mult 100 m de clădire. Norma locală de un loc de parcare pe apartament devine obligatorie, se mai arată în regulament.
Noul regulament a fost discutat cu Ordinul Arhitecților din România și cu arhitectul șef al Timișoarei, Gabriel Almăjan, fiind elaborat de consilierul local Răzvan Negrișanu. S-a lucrat șase luni la acest proiect și adoptat de Consiliul Local după mai multe revizuiri.
„Am discutat pe marginea lui și cu dezvoltatorii imobiliari, care l-au considerat mult prea restrictiv și l-au contestat prin terți, și am apărat, în fața lor, interesul orașului Timișoara. Două motive m-au determinat să propun PMT acest regulament: revizuirea vechiului regulament era obligatorie deoarece în forma de azi este practic ilegal și faptul că nu există nici o mansardă realizată în 14 ani de zile care sa poată fi dată ca exemplu pozitiv. Prevederile cele mai disputate sunt obligativitatea construirii unui ascensor și a unui loc de parcare pe apartament, deși ambele obligații sunt impuse de lege și de normele locale. Dacă facem o comparație între piața dezvoltatorilor de construcții noi cu piața dezvoltatorilor de mansarde, ultimii sunt favorizați: construcțiile noi sunt obligate să prevadă ascensoare și să amenajeze locuri de parcare, iar cei care fac apartamente în mansarde trec pe sub radar și sunt scutiți de aceste constrângeri”, spune consilierul local Răzvan Negrișanu.
Restul prevederilor din noul regulament fac referire la calitatea arhitecturală a mansardelor. După cum apreciază inițiatorul proiectului, vechiul regulament ar fi ilegal în comparație cu forma adoptată de Consiliul Local Timișoara în prezent.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XRegulamentul este de pe vremea lui Ceausescu!!!! Orice cladire > 4 etaje daca se etajeaza suplimentar se face lift…nimic nu este nou
-
s-a mai impus o data asta si chiar un ‘dexvoltator’ a facut lift exterior intre parter si mansarda (doar) pentru a-si vinde apartamentele deja construite.altii le-au lasat in paragina pana cand Roibul a intervenit si s-au sucit urbanistii si au dat iarasi autorizatii fara lift, ca arata Soarelui ca si Kabulul cu imobile avand ultimul etaj bombardat…
Banuiesc ca asta se refera la blocuri nou construite… ca altfel.. unde dracu sa faci lift pe o casa a scarii atat de ingusta ca nu ai loc sa duci o canapea.
-
Da, scrie foarte clar in articol. E plin de analfabeti si analfabeti functional pe lumea asta. Zoli, tu mereu ai avut o parere mult prea buna despre tine.
-
@Ale Zice de apartamente de tip mansarda noi, NU de blocuri noi. Nu poti largi casa scarii la ceva existent, deci o posibila noua mansarda la ceva existent nu are cum sa urmeze acest regulament. Nu stiu care din noi nu a inteles..
-
Tu nu ai inteles! Liftul poate fi si exterior cladirii!
Si da, regulile sunt de bun simt, ca la peste 3 etaje sa fie lift! Pe “dezvoltatori ii intereseaza doar profitul, li se rupe de confortul celor care cumpara apartamentele! De altfel era un Normativ de proiectare de prin anii 1990 care obliga la acest lucru, dar autoritatile l-au ignorat!-
@Cet Te invit in zona Dacia, Lipovei, piata 700 etc.. UNDEEE mama naiba faci tu acolo lift?? Pe interior sau pe exterior (scara e in mijloc, inconjurat de apartamente). Treci prin camera omului sa ajungi la tine in apartament?? Blocurile de 4-7 etaje sunt din anii 1960-70, cele de 10 etaje au lift, fiind mai recente (anii 80)
-
-
Se face casa liftului pe exterior. Nu ai văzut nicăieri în oraș?
-
-
Cei de la primarie nu inteleg un lucru, domnul mare arhitect … de ce se fac mansarde? Pentru ca blocurile sunt VECHI si au nevoie de anvelopare si acoperis !!! Si costa aprox 50.000€ aceste doua lucrari. Bani pe care o asociatie de 20 apartamente nu are cum sa ii stranga foarte usor, mai ales ca in blocurile vechi locuiesc multi oameni batrani sau tineri care au luat apartamentul prin prima casa.
Sunt apartamente cu mucegai, igrasie, infiltratii… ! Exista vreun plan pentru co-finantarea reabilitarilor? Si aceasta sa fie facuta in regim de urgenta (adica nu in 10 ani)
Daca primaria ar veni cu astfel de solutii, nu ar mai fi interesati oamenii sa cedeze acoperisul… pentru ca nimanui nu ii convine sa aiba mai putine locuri de parcare, mai multi locatari si implicit probleme de curatenie mai mari, aceleasi nr de tomberoane la mai multe persoane etc..
Spun asta din perspectiva unei asociatii care de un an strang actele pentru mansardare si acum nu se mai poate face!
-
Mai Raoul, toti sunteti milogi?
Acum vrei ca primaria sa faca ganz blocurile cumparate in ’90 cu salariul de pe o luna?
Iti trebuie casa platesti reparatiile, daca nu te duci in chirie!
Nu inteleg. Sa faca lift pentru handicapati de la ultimul etaj la mansarda? Sau lift parter – mansarda? Sau sa faca lift pentru toata scara (toate etajele)?
Pai handicapatii isi cumpara apartament la mansarda? Au ceva la mansarda cei ce au conceput asta.
Daca blocul a fost din fasa conceput fara lift, e normal ca asa sa ramana. Sau sa faca lift pentru toata lumea. Dar de ce cine face mansarda? E abuz.
Mai corect ar fi sa fie interzise cu totul, pentru ca infrastructura (drumuri, parcari, gradinite, scoli, piete, dispensare, etc) nu a fost gandita pentru inca 20% apartamente in plus.
-
Parter mansardă se face liftul!