Proiectul „Împreună pentru familii: Servicii comunitare integrate pentru prevenirea separării copiilor de familiile lor” este finanțat prin Fondul Social European Plus (FSE+), și se va desfășura pe o perioadă de 36 de luni.
Obiectivele și activitățile proiectului
Scopul principal al proiectului este prevenirea separării copiilor de familiile lor și sprijinirea reintegrării acestora în comunitate, prin furnizarea de servicii integrate și măsuri de acompaniere a familiei. În cadrul proiectului, vor fi implicați aproximativ 266 de copii, care se află în situații vulnerabile.
Printre activitățile cheie se numără crearea unui Centru de zi în satul Cerneteaz, județul Timiș, pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii, dar și furnizarea de servicii de consiliere psihologică pentru îmbunătățirea relațiilor familiale.
„La nivelul județului nostru sunt, în fiecare an, aproximativ 150 de copii care sunt preluați în sistemul de protecție a copilului. Pe lângă copiii care sunt victime ale abuzului și neglijării, vorbim despre copii care trăiesc în sărăcie, copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și care, din cauza problemelor cu care se confruntă, sunt cu risc crescut de abandon școlar.
Unele cazuri sunt de-a dreptul disperate și este important să ne unim cu toții eforturile și să ajutăm aceste familii. Sunt convinsă că, la finalul proiectului, vom depăși grupul țintă propus în proiect, respectiv pe acela de 266 de copii”, a declarat Monica Truşcă, director general al DGASPC Timiș.
În cadrul evenimentului de lansare, Cătălin Tiuch, președintele GAL Colinele Recaș, a subliniat importanța colaborării cu primăriile și instituțiile locale pentru a sprijini aceste familii și a ameliora situația copiilor defavorizați din județul Timiș.
Rezultatele așteptate și impactul proiectului
Se estimează că 266 de copii vor beneficia de servicii sociale integrate. Un centru de zi va fi renovat și licențiat pentru a oferi un mediu sigur și adaptat nevoilor copiilor și părinților acestora. De asemenea, vor fi distribuite ajutoare materiale și financiare pentru sprijinirea familiilor vulnerabile în îngrijirea copiilor lor.
Proiectul va include măsuri de acompaniere, precum educație parentală și consiliere juridică, pentru a îmbunătăți relațiile familiale. Campaniile de informare vor crește gradul de conștientizare la nivel comunitar, subliniind importanța prevenirii separării copiilor de familiile lor. Totodată, proiectul va contribui la reducerea riscului de abandon școlar și marginalizare prin facilitarea accesului copiilor la educație și incluziune socio-profesională.
Un alt rezultat important va fi documentarea acestui model de intervenție și diseminarea sa către alți furnizori de servicii sociale și instituții relevante, încurajând replicarea acestuia pe scară largă la nivel județean și național.
foto: DGASPC
Citiți principiile noastre de moderare aici!