tion.ro Web analytics

„La Poliția Locală Timișoara trebuie să se schimbe mentalitatea”. Viceprimarul Tabără vrea concurs pentru director

De Roxana Deaconescu

„La Poliția Locală Timișoara trebuie să se schimbe mentalitatea”. Viceprimarul Tabără vrea concurs pentru director

Poliția Locală Timișoara a intrat pe mâna noului viceprimar al orașului, liberalul Cosmin Tabără, care a făcut rapid o radiografie a instituției din subordinea primăriei. În primul rând, la PLT trebuie să se schimbe mentalitatea, trebuie rezolvate problemele interne și organizat concurs pentru postul de director.
Scris de Roxana Deaconescu - Poliția Locală Timișoara a intrat pe mâna noului viceprimar al orașului, liberalul Cosmin Tabără, care a făcut rapid o radiografie a instituției din subordinea primăriei. În primul rând, la PLT trebuie să se schimbe mentalitatea, trebuie rezolvate problemele interne și organizat concurs pentru postul de director.

Cosmin Tabără este, de marți, al doilea viceprimar al Timișoarei. Are 45 de ani, este avocat din 2001 și este căsătorit cu multipla campioană olimpică Simona Amânar Tabără, cu care are trei copii, doi băieți și o fată. Tabără are în subordine Serviciul Juridic, Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse I Est, Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse II Vest, Direcția de Evidență a Persoanelor, Serviciul Autoritate Tutelară, Sport Club Municipal Timișoara și Poliția Locală Timișoara.

Noul viceprimar al Timișoarei spune că s-a gândit deja cum va schimba Poliția Locală. Deocamdată, România este încă în starea de alertă, dar în primul rând trebuie rezolvate conflictele interne din instituție.

Garda pretoriană, istorie

Vă reamintim, aproape jumătate din polițiștii locali erau pregătiți, înainte să se schimbe administrația, să dea în judecată instituția, pentru că fostul director, ținut „în brațe” de fostul primar, nu voia să le plătească ore suplimentare. Mai mult, ei acuzau că sunt un fel de gardă pretoriană a fostului edil, chemați să-l păzească la fiecare plimbare prin zona centrală și chiar și prin cartiere. Detalii, AICI!

„Am înțeles că sunt și ceva probleme interne în cadrul Poliției Locale. Pentru a eficientiza Poliția Locală, trebuie să rezolvăm aceste probleme interne. Pe de altă parte, va trebui ca în acest proces de organizare a PLT să rezolvăm problemele. Îmi vine acum o primă imagine a Gării de Nord și a zonei Gării de Nord. Nu sunt numai migranți acolo, sunt și «migranți» care sunt acolo de ani de zile, de ți-e și frică să treci. Această zonă trebuie rezolvată.

Pe de altă, văd, și văd postările zilnice pe Facebook, cu mașini parcate aiurea. Și această problemă trebuie rezolvată și, împreună cu Poliția Rutieră, trebuie făcut. Cer și de la Poliția Locală, și vor cere responsabilitate, pentru că, de multe ori, și chiar în jurul tribunalului, erau mașini de poliție locală parcate pe trotuare, mașini de poliția locală parcate pe zone pietonale și acest lucru, cât va ține de mine, eu nu voi permite așa ceva”, ne-a explicat viceprimarul liberal.

Nu a fost în regulă să fie un director fără concurs

Tabără crede că întâi de toate trebuie schimbată mentalitatea, atât a polițiștilor locali, cât și a timișorenilor.

„În primul rând, la PLT cred că trebuie să se schimbe mentalitatea. E foarte ușor să criticăm, dar, de multe ori, cei care critică foarte vehement sunt unii dintre oamenii care nu respectă. În Timișoara, civilizația este la un nivel mai bun, dar și aici au fost destul de cazuri în care oamenii aruncau coji de banană pe geam și chestii de acest gen. Am pățit-o și eu, i-am cerut cuiva să-și ridice coaja de banană de pe jos și era foarte, foarte supărat pe gestul meu, că de ce i-am atras atenția”, a completat Cosmin Tabără.

Noul edil al Timișoarei vrea ca în scurt timp să organizeze și concurs de director la Poliția Locală. Critică modul în care fostul primar al Timișoarei, coleg de partid cu acesta, l-a numit în repetate rânduri director interimar pe fostul șef. Vă reamintim, Dorel Cojan nu mai este director general la Poliția Locală din noiembrie 2020, când primarul Dominic Fritz a decis să delege atribuțiile de șef directorului adjunct Dumitru Domășnean. Detalii, AICI!

„În cel mai scurt timp posibil aș vrea să se organizeze concurs de director, pentru că nici acest lucru nu a fost în regulă, că ani de zile un director a fost fără concurs. Indiferent că este bun sau nu, trebuie să aibă un post definitiv. Din punctul meu de vedere este o prioritate. Pentru a putea să le cerem să fie eficienți, trebuie prima dată în cadrul lor să fie foarte bine organizați și cu responsabilitate. Atâta timp cât ești doar interimar nu faci ceea ce trebuie, plus că ești supus în permanență șefilor care te țin interimar. Tu trebuie să fii pe postul tău și să-ți faci treaba”, a mai spus Cosmin Tabără pentru TION.

Dorel Cojan era director executiv cu titlu interimar la Poliția Locală Timișoara încă din ianuarie 2014. Domășnean a câștigat oficial concursul pentru funcția de director adjunct în mai 2017, la a doua încercare.

[relatedArticles]

20 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Nelu says:

    Normal ca vrea concurs, ca asta vrea si noul lui sef, Fritz. Daca era tot Robu sef, nu mai voia concurs, ca la PNL se fac numiri, nu concursuri.

    • Gogu says:

      Multi inca il plang pe Robu. Adevarul e ca a dezmortit orasul adormit… dar cam atat. E bine ca vrem mai mult, decat o dezmortire de oras. Era cam putin.

      Cat despre Ciuhi, avem incredere in justitie, ca il va feri de o pedeapsa binemeritata cu inchisoarea.

  2. Sanda says:

    Degeaba ati taiat capul la sarpe ca nu l-ati taiat de tot, din umbra este coordonata activitatea sefilor de servicii propulsati de fosta conducere inca loiali care nu si vor schimba niciodata mentalitatea.

  3. hah89 says:

    la comunitari e prapad de prostie si incompetenta ..nu se poate face nimic , nici ceausescu nu ar mai face nimic acolo

  4. CRISTI says:

    Nu e adevarat ! Daca Fritz era pe pozitii in prima zi ,CEREA DEMISIILE, precum a plecat Robert Kristof (el macar a fost vertical) , trebuia sa plece si Cojan si Culita Chis , domnu Bere domnu Dragila , domnu Calin Calamar (sef gradina Zoo) si multi altii !

  5. Alin says:

    Poliția locală sau statul la stat! Bani risipiți degeaba !!! In unele cartiere nici picior de polițist local! Stau bine mersi la căldurică in mașină cu telefonul in mână așteptand sa treacă tura!

  6. miutelu says:

    nu se va schimba nimic niciodata.
    vorbim de avocatul tabara, fiul ministrului tabara? despre ce vorbiti?
    ma insel eu sau avocatul a fost si politist, la un moment dat?
    cojan, domasneanu, si multi alti vechi abonati ai sistemului, nu le au facut niciodata nici un serviciu astora din familia tabara? sau invers?
    fiti seriosi.
    cit despre firtz, asta din somer l am facut primar, din trei luni de mandat e la a treia autoizolare, si in rest face live uri si posteaza pe facebook din biroul de primar.
    nu va asteptati la nimic de la nimeni.

  7. Anonim says:

    Politia locala trebuie desfintata si oamenii care corespund mutati in politia nationala . Asta este o militie a primarilor nimica altceva . In sediul ala mai bine faceti o scoala, gradinita .

    • Lucian says:

      Si descentralizarea e un principiu european in statul de drept functional citest codul administrativ si ai sa vezi acolo la principii de baza, in loc sa descentralizezi muti structuri la comanda centrala? ce ar fi daca ordinea publica si circulatia rutiera de la MAI ar trece in subordinea consiliilor locale ?!

  8. unlocuitordezamagit says:

    Are perfecta dreptate ce spune domnul avocat si vice primar dar mentalitatea si modul de actiune trebuie sa il schimbe si conducerea primariei in frunte cu primarul vice primarii populatia are mari asteptari iar domnul primar in aceste 4 luni nu a facut decit sa se plinga,de actionat prea putin,si se pare ca conducatorii acestia nu urmaresc pulsul orasului,nu urmaresc comentariile critice si foarte pertinente si la obiect ale cetatenilor inclusiv in aceasta publicatie,deci ori nu urmaresc si daca urmaresc si nu ii intereseaza si le trec la ,,si altele,, este si mai grav,apoi ar trebui vazut daca cumva mentinerea in interimat a fostului sef al institutiei din 2014 si pina acum nu imbraca si alte forme,refuzul de a organiza concurs pe post timp de 6 ani este foarte posibil sa fie si altceva , ar trebui sesizate organele statului competente,sa se vada de ce fostul primar a refuzat organizarea concursului si a permanentizat interimatul,eventual cu rambursarea salariilor primite nemeritat daca se va dovedi asa.
    Populatia asteapta de la noi sefi de la primarie fapte concrete si la nivelul de pauperitate actual,de criza economica suprapusa pe cea sanitara,sau invers,aceste derapaje salariale ale bugetarilor,mai ales la salariile de sef deranjeaza enorm.
    Este foarte posibil sa avem dea face cu cel mai lung interimat intr o functie de conducere din tara.
    Si daca se va dovedi ca este ilegal acest lung interimat ar trebui sa plateasca inclusiv fostul primar.
    Cam asa stau lucrurile dar in lunga traditie romaneasca,desi eu inca sper,sint aproape convins ca lucrurile vor ramine in coada de peste si cei vinovati,daca se va dovedi ca sint,nu vor plati nimic.
    Acest domn vice primar este cumva cel care a colaborat cu compania celebra,dezvoltator imobiliar,Radisson?
    Si este cumva ruda cu alt politician din Timisoara de la fostul PDL domnul profesor universitar Tabara,habar nu am,poate fi o coincidenta,eu nu prea cred in coincidente,dar daca este asa se poate observa ca in aceasta minunata tara sint citeva ocupatii,meserii care se lasa mostenire, transformindu se in adevarate caste,dar nu in interesul oamenilor de rind,vorbesc aici de notari,avocati,executori,doctori,profesori universitari,politicieni.

  9. Nu i articol cu fritz says:

    Pleaca ai nostri sa vina ai nostri, vrem concurs live sa il putem urmari public, nu subiecte scrise de acasa si foi inlocuite, subiecte aleatorii dar invatate pe de rost fiind exact acelea pregatite de acasa…asteptam transparenta promisa care bineinteles ,sunt sigura ca va ramane la nivel de principiu al administratiei publice

    • Yulescu says:

      Perfect adevarat vrem transparenfa totala trebuie ca in USA ,seriful,procurorul sef alesi de popor,ne am saturat de 30 de ani,puterea este la popor,vrem ordine,disciplina,siguranta,cit sa mai asteptam,pima vom ramime 10 milioane in tara?

  10. Ciprian says:

    asa pui problema de parca s-a izoat ca asa a vrut el…numai idiotenii comentati…daca nu se izola, de ce nu s-a izolat, raspandea virusul, daca s-a izolat, ASA CUM PREVEDE LEGEA nue bine, mai bine sa faca cum il taie capu daca ar fi dupa tine

  11. Poli 21 says:

    Draga roxana, dupa modul in care cenzurezi opiniile “neconforme” se pare ca ai lucrat la drapelul rosu.

  12. Gogu says:

    Sa vedem… asta e noua moda cu “concursul”. Da bine. Vom afla poate si care e smecheria, ca incompetentii sa ramana pe pozitii cheie. Dar cel mai important sa reactionam cand apare “smecheria”. Nu sa radem ca prostii ca iar ne fura.

  13. Dan says:

    Domnule avocat/ viceprimar poliția locala este doar o gașcă de cumetrii,amantlacuri ,pile , relații , răspopiți și cam toti cei care sunt niste ratați nereușind vreodată ceva in viața lor! Faptul că au găsit loc călduț, mult prea bine platit pt a face mai nimic este vina directă a celor care au condus orașul până în prezent.Aceasra gașca trebuie desființata iar banii rămași astfel la bugetul local vor fi într-adevăr un câștig ,la ora actuala sunt efectiv aruncați pe geam cu plata unor incompetenți.

  14. Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Lucrările la rețeaua de apă din zona C-tin Prezan, reprogramate pentru vineri. Apa va fi întreruptă

    Mapamond

    Rusia transmite că a interceptat trei avioane militare ale Franței deasupra Mării Negre

    România

    VIDEO. Guvernul a aprobat măsurile de relaxare de sărbătorile de iarnă

    Eveniment

    Fost polițist de frontieră, extrădat din Germania. A fost condamnat pentru luare de mită și trafic de influență

    Eveniment

    Pistol cu aer comprimat și droguri, găsite în locuințele a doi bărbați din Timiș

    Ştiri din Timiș

    Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș vor 11,5 milioane de lei de la guvern

    Ştiri din Timiș

    Costi Bleja, președintele Alianței Pentru Patrie Timiș: Românii au dreptul să fie liberi

    Ştiri din Timiș

    Centura Timișoara Vest. A fost ales traseul, prin Săcălaz și Utvin, cu patru noduri rutiere

    Ştiri din Timiș

    Noul serviciu public de parcare al Primăriei Timișoara, înființat cu circ. Și câteva semne de întrebare

    Sănătate

    Coronavirus, 8 decembrie: 84 de cazuri noi în Timiș, un deces. Incidența se apropie de 2 la Timișoara

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici