Conceptul de software la mâna a doua există de două decenii, dar sunt mulți care încă nu știu că pot economisi o sumedenie de bani la o astfel de achiziție. Software-ul „utilizat anterior” sau folosit înseamnă, de fapt, licențe care nu mai sunt necesare proprietarilor, care sunt, de obicei, companii ce își cumpără o ediție mai nouă a unui program sau trec direct la alt soft. Acest lucru înseamnă că licențele folosite de acele companii nu mai sunt utilizate. Și există alte companii care ne pot face viața mai ușoară. Forscope este una dintre ele.
„Răscumpărăm aceste licențe și apoi le oferim altor clienți, astfel încât să nu fie irosite. În acest fel, putem vinde produsele la prețuri semnificativ mai mici. Vă puteți întreba – conceptul sună grozav, dar este legal? Desigur că este!”, spun reprezentanții companiei.
Atenție la licențe false, apelați la o firmă de încredere!
Trebuie să aveți însă grijă! Dacă vreți să cumpărați un software second-hand, trebuie să vă feriți de vânzătorii falși, care oferă licențe, evident, false. Forscope oferă suport atât înainte de achiziție, cât și după, la un nivel care să conducă la o satisfacție maximă a clienților și la îndeplinirea tuturor nevoilor tehnologice.
„Oferim consultanță completă de licențiere, care are ca rezultat soluții software eficiente din punct de vedere al costurilor. Oferim un portofoliu larg de produse software din care puteți alege – în special în categoria licențelor permanente Microsoft. Portofoliul de produse și serviciile, pe care le oferim, se bazează pe nevoile clienților noștri. Clienții noștri pot economisi dublu prin upgrade a licențelor software, în timp ce sunt plătiți pentru licențele redundante. Procesul de cumpărare este rapid și ușor, ceea ce înseamnă că este posibil să vă aveți produsele în câteva minute”, mai spun cei de la Forscope.
Economii uriașe
Dacă alegeți să apelați la un software second-hand, puteți face economii chiar și de peste 60%. O firmă din Cehia, filială a unei companii internaționale, a apelat la specialiștii de la Forscope pentru 300 de bucăți de Microsoft Office 2019 Standard, pentru că avea nevoie de o actualizare de soft din motive de securitate. Cu Forscope a reușit să economisească peste 70.000 de euro din costuri, adică a plătit cu 62% mai puțin decât dacă ar fi cumpărat produsele la prețul obișnuit al pieței.
Forscope este prezentă în mai multe țări europene și s-a concentrat pe furnizarea de soluții software rentabile care să aducă clienților ceea ce au cu adevărat nevoie, pe baza echipamentelor hardware, a compatibilității și a cerințelor funcțiilor. Are peste 100.000 de clienți mulțumiți, oferă o politică de rambursare de 100%, în termen de 30 de zile de la cumpărare, dar și garanție de licență PE VIAȚĂ.
Puteți cumpăra software second hand și să faceți economii serioase pe forscope.ro!
(RMNE360)
[relatedArticles]
Trimite articolul
XLibreOffice este gratuit…. si se poate folosi pe Windows, Mac si Linux!
-
Da si nu…
Si eu folosesc acasa ocazional LibreOffice, dar comparativ cu MS Office da destul de des rateuri la deschiderea anumitor fisiere. De exemplu, document Word cu tabele simple inauntru, pe care MS Office il afiseaza perfect, iar LibreOffice face o ciorba din coloanele mai inguste si afiseaza textul aiurea.
Sau alte mici bug-uri ciudate, de genul: apesi Ctrl+P sa printezi un document, si se blocheaza LibreOffice Writer complet, chestie pe care n-am mai patit-o cu vreo alta aplicatie de la softurile de Windows 9x incoace 🙂Cat despre acesti Forscope, ideea e buna! Chiar minunata!
Din pacate, punerea in aplicare e dezastruos de bisnitareasca, pe principiul patronului de butic: iau un iaurt de la hypermarket, si ti-l vand tie cu pret de 3 ori mai mare dupa ce expira…Caz concret:
– Office 2019 Professional Plus, cu licenta in format fizic + stick USB, costa pe cel mai cunoscut site romanesc fix 599 de lei
– Office 2019 Professional Plus, (acelasi produs, dar numai licenta electronica: fara carcasa, fara stick, fara costuri de transport, etc), la acesti forscope costa 1069 DE LEI, cica REDUS DE LA 3085!!! :)))) Deci astia vor sa ne vanda un soft scos din cosul de gunoi, si ni-l dau cu “reducere” la un pret DUBLU fata de acelasi produs, complet nou, cu factura, carcasa si stick USB.Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca Office pentru un singur PC nu a costat 3085 de lei nici daca era primul exemplar scos pe piata, semnat personal de Bill Gates si cu carcasa inconjurata de cristale Swarowski :)))
-
Office 2019 cu licenta cu holograma, care trece de control ORDA este 3000 RON, reducerea aia e pe bune. 599 RON este fie office 365 pe un an (varianta abonament a lui 2019) fie e doar cheie de activare valida (nu acelasi lucru cu licenta full retail)
-
-
Retardatul obisnuit de birou, daca nu scrie “microsoft office” pe el, chiar daca arata si functioneaza identic, nu mai intelege nimic. Da-le pace sa fie prosti. Oricum astia platesc si pret intreg, si abonamente, tot ce vrei… Asa fac unii bani, pe urma acestor cretini, din prostie sau din “las’ ca plateste firma”
-
Foarte frumos… iti permiti sa ii injuri pe ceilalti pentru ca nu esti de acord cu deciziile LOR PROPRII in legatura cu felul in care ISI CHELTUIE PROPRII LOR BANI!
N-am cumparat vreodata o licenta de Microsoft Office, dar daca eu as vrea sa imi umplu casa cu licente DIN BANII MEI, mi se pare aberant sa vina un tourette mic ca tine pe care il f**e doar grija caprei vecinului, sa ma ia la rost si sa ma injure in legatura cu ce fac EU cu banii MEI.Ma astept sa ma lasi in pace sa cheltui banii MEI pe ce vreau EU, exact la fel cum EU nu ma leg de obiceiurile TALE proaste pe care dai TU banii TAI mai mult decat trebui… indiferent daca in cazul tau vorbim despre: tigari, sucuri, bere, vin, tarie, fotbal, tuning la masina/cazan, parasute agatate, pacanele, chipsuri, ciocolata, tigai, adidasi, mall, haine de designer, cafenele, restaurante, pescuit, lenjerie purtata de femei celebre, sau vreun hobby ciudat si cretin, sau orice altceva care te face pe TINE fericit dar nu pe MINE sau pe X sau pe Y.
Vezi-ti de treaba ta, si lasa oamenii sa isi cumpere ce vor ei! Daca nu esti de acord, e dreptul tau! Dar sa ii injuri in halul asta pentru atat de putin, denota faptul ca ori ai fost abuzat de prea multe ori si ai prea multe frustrari acumulate, ori pur si simplu n-ai evoluat inca la stadiul de om.
-
Slava torentilor!!!