tion.ro Web analytics

Cafeaua noastra cea de toate zilele!

Reactualizat la:
Reactualizat la:
Pentru a fi cât mai aproape de realitatea științifică privind consumul de cafea, cât mai departe de informații amăgitoare ori neexplicate just, am adunat datele acestui articol din lumea academică, din cercetarea la nivel mondial asupra importanței conștientizării unui obicei social, deloc în ajutorul ori avantajul nostru, cu adevărat!
Scris de Lavinia Ceuta - Pentru a fi cât mai aproape de realitatea științifică privind consumul de cafea, cât mai departe de informații amăgitoare ori neexplicate just, am adunat datele acestui articol din lumea academică, din cercetarea la nivel mondial asupra importanței conștientizării unui obicei social, deloc în ajutorul ori avantajul nostru, cu adevărat!

Dacă vrem să ne menținem sănătatea în formă trebuie să evităm stimulentele, iată un îndemn de luat în seamă!

Motivul pentru care oamenii continuă să consume cafea, în special dimineața, este că îi face să se simtă mai bine, îi energizează, devin mai agili. Psihologul Dr. Peter Rogers de la Universitatea Bristol, se întreba: „cafeaua crește, în realitate, energia și performanțele sau doar evidențiază simptomele renunțării la ea?” În timp ce cerceta acest lucru a ajuns la concluzia că, după acea cană sacră de cafea, cei ce o consumau nu se simțeau deloc mai bine decât cei ce nu băuseră niciodată. Ei doar se simțeau mai bine față de momentul trezirii. Cu alte cuvinte, consumul cafelei reliefează simptomele date de renunțarea la cafea la fel ca oricare altă substanță care conduce la dependență.

Cafeaua nu dă doar dependență, ea înrăutățește și performanțele mintale. Un studiu publicat în American Journal of Psychiatry a fost efectuat pe 1.500 de studenți de la psihologie, grupați în patru categorii, în funcție de cantitatea de cafea băută de fiecare: abstinenți, consumatori mici – 1 cană/zi, consumatori medii – 1 până la 5/zi și marii consumatori de cafea – peste 5 /zi. Ultimele două categorii s-au evidențiat prin stări de depresie și anxietate mult peste cei din prima categorie, iar consumatorii mari au prezentat cea mai mare incidență a problemelor medicale legate de stres, precum și performanțele academice scăzute. Mai multe studii au arătat că memoria este afectată de cofeină, unele studii spunând că, „cofeina poate avea un efect dăunător asupra procesării rapide a stimulilor confuzi și ambigui…“, ceea ce sună ca o descriere a vieții moderne!

Iată cât de ușor putem fi prinși de cercul vicios al consumului de cafea, care ne va face să ne simțim obosiți, deprimați și stresați într-o mare parte a timpului.

Cafeaua conține trei substanțe stimulente: cofeina, teobromina, teofilina. Deși cofeina este cea mai puternică, teofilina este cunoscută ca perturbatorul principal al somnului, iar teobromina are un efect similar cofeinei, cu toate că este prezentă în cantități mult mai mici. Prin urmare, cafeaua decofeinizată nu este chiar un nonstimulent.

Fiind nutriționist, am întâlnit mulți oameni care au scăpat de probleme minore de sănătate, precum oboseala și durerile de cap, prin simpla renunțare la cele 2-3 cafele zilnice. Cea mai bună metodă de a vedea ce efecte are asupra noastră, este de a renunța la cafea pentru o perioadă de probă de două săptămâni. Este posibil să resimțim simptomele până la trei zile, ceea ce arată cât de dependenți suntem. După aceea, dacă începem să ne simțim mai bine și sănătatea se îmbunătățește, este un bun indiciu, din nou, să renunțăm la cafea.
Cele mai bune alternative pentru cafea sunt băuturile preparate din cicoare și ceaiurile din plante sau ceaiul verde.

Cu cât consumăm mai multă cofeină, cu atât organismul și creierul devin mai puțin receptivi la proprii stimuli, dopamina și adrenalina. După, avem nevoie de mai multe stimulente pentru a ne simți normal și pentru a determina organismul să producă mai multă adrenalină și dopamină. Rezultatul clar este epuizarea glandei suprarenale – incapacitatea de a mai produce aceste substanțe chimice importante pentru motivare și comunicare. Se instalează apatia, depresia, epuizarea și incapacitatea de a mai face față situației.

Si mie îmi place cafeaua, este băutura mileniului și mapamondului alături de Coca-Cola, așa e!
Însă cafeaua este doar un capriciu social și cultural, o capcană a plăcerii și un perturbator de funcționalitate pentru noi toți.
Am obiceiul de a consuma cafea o dată sau de două ori pe săptămână, ca un răsfăț, un desert, ca un tabiet asumat din când în când. Însă, sunt atentă să nu-i fac mai mult loc în viața mea, să nu o las să facă parte din dieta zilnică.

Vă îndrum să vă bucurați de cafea din când în când, cu cumpătare, și să conștientizați toate cele scrise mai sus!

Sănătate și alegeri conștiente în alimentația voastră!

0 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Fără apă caldă și căldură pe câteva străzi din Timișoara. Colterm intervine la rețeaua primară

    Ştiri din Timiș

    O firmă din București, interesată să facă macheta digitală a Timișoarei

    Ştiri din Timiș

    Despre emoții și autocunoaștere: ateliere de dezvoltare personală organizate pentru elevi de CJRAE Timiș

    România

    Peste 50% dintre cazurile de Covid-19 înregistrate în țară în prima săptămână din 2022, la nevaccinați

    Eveniment

    UPDATE. Bătrân de 86 de ani, lovit pe trecerea de pietoni de un șofer neatent, în centrul Timișoarei

    Ştiri din Timiș

    Rata de infectare cu Covid a sărit de 21 la mie în Moșnița Nouă. Situația în județ

    Sănătate

    Coronavirus, 18 ianuarie: Peste 16.000 de cazuri în România. Record de infectări în Timiș

    Ştiri din Timiș

    Locuri de lectură și de stare de bine în satele din Timiș. Cum poți face din vis realitate

    România

    Peste 2 milioane de facturi la energie au fost recalculate. Sumele plătite în plus vor fi stornate

    Capitala Culturala

    Ioana Iacob, de la Teatrul German din Timișoara, joacă rolul principal într-un film. Premiera la Berlinala 2022

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici