Până astăzi, 13 ianuarie, pe teritoriul României au fost confirmate, de la debutul pandemiei, 681.392 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. 610.122 pacienți au fost declarați vindecați, iar 16.969 au fost răpuși de virus.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.424 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Dintre acestea, 303 sunt raportate în Timiș.
Până astăzi, 16.969 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
„În intervalul 12.01.2021 (10:00) – 13.01.2021 (10:00) au fost raportate 88 de decese (57 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani. 84 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, transmit cei de la Grupul de Comunicare Strategică.
În spitalele din România numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.751. Dintre acestea, 1.081 sunt internate la ATI.
[relatedArticles]
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.077.520 de teste RT-PCR și 23.872 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.361 de teste RT-PCR și 4.476 de teste rapide antigenice.
Trimite articolul
XTitlul articolului spune in felul urmator: “Au murit alte 88 persoane cu Covid-19”. In acelasi imp, primul paragraf spune in felul urmator: “88 de pacienți cu Covid-19 au pierdut lupta cu virusul, în ultimele 24 de ore”. Interesanta contradictie in afirmatii.
Sunt curios, pur si simplu curios, in cate cazuri din cele 88 (sau, pina acum, din cele 16.969) au fost confirmate decesele ca avand Covid-19 ca si cauza, cu dovada medicala. E posibil ca toti sa fi avut coronavirus cand au decedat (condoleante familiilor indoliate) insa, totusi, in cate cazuri s-a confirmat ca moartea a survenit din cauza Covid-19. Inclusiv prin presa, la fel ca in cazul articolului curent, s-a mentionat ca au murit “avand Covid-19” sau “fiind infectati cu Covid-19”, nu “din cauza infectarii cu Covid-19”.
Motivul curiozitatii mentionate mai sus este urmatorul: in repetate randuri s-a spus, mai mult sau mai putin direct, si nu doar de catre Arafat, ca spitalele au alocate fonduri suplimentare in functie de numarul de bolnavi cu Covid-19 din fiecare din ele. Tocmai din acest motiv eu inclin sa cred ca s-a trecut “din pix” in cazul a multe (daca nu chiar foarte multe) decese din alte cauze, cum ar fi infarctul, batranetea, comorbiditatile, etc. ca oamenii in cauza au avut Covid-19. Totul pentru ca in felul asta vin banii.