Articolul de mai jos a apărut în Almanahul Agenda 2025. Dacă v-a plăcut, puteți citi materiale asemănătoare în Almanahul Agenda 2026, pe care îl găsiți la tutungeriile Tabac Xpress, dar și la sediul redacției noastre. Puteți accesa lista punctelor de difuzare AICI.

Algebra
Algebra este o ramură fundamentală a matematicii, derivată din aritmetică, care se ocupă cu studiul relaţiilor dintre numere, variabile şi operaţii matematice. Ea permite rezolvarea ecuaţiilor şi inegalităţilor şi descrie modul în care diferite elemente interacționează între ele. Spre deosebire de aritmetică, unde se lucrează cu numere specifice (precum 2, 7, 15), algebra utilizează variabile (de obicei notate cu litere precum x, y, z) pentru a reprezenta numere necunoscute sau care pot lua valori diferite. Algebra elementară este studiată începând cu învăţământul gimnazial, când este introdus conceptul de variabilă matematică ce ţine locul unor numere nespecificate sau necunoscute. De exemplu, o ecuaţie simplă de forma x + 3 = 7 are ca scop să determine valoarea lui x, care în acest caz este 4.

De la tăbliţe babiloniene la ecuaţii moderne
Algebra are o istorie lungă şi fascinantă, care se întinde pe milenii, fiind un rezultat al colaborării şi schimbului intelectual între diverse civilizaţii. De la primele ecuaţii scrise pe tăbliţe de lut în Babilon, la lucrările fundamentale ale matematicienilor islamici şi până la perfecționările din perioada Renaşterii, algebra a evoluat în mod constant, devenind un pilon al matematicii moderne.
Primele forme de matematică algebrică datează din civilizațiile antice ale Mesopotamiei, aproximativ din perioada 2000 î.Hr. Matematicienii babilonieni rezolvau probleme complexe folosind metode care astăzi ar fi considerate ca făcând parte din algebră. Ei lucrau cu ecuaţii de gradul al doilea şi chiar ecuaţii de grad mai mare, folosind tabele de multiplicare şi tehnici numerice avansate. Deşi nu foloseau simboluri pentru variabile ca în algebra modernă, rezolvau ecuaţii printr-un proces descris verbal, folosind numere concrete.
În Egiptul antic, matematicienii rezolvau probleme practice, precum distribuirea proviziilor sau măsurarea terenurilor, folosind tehnici aritmetice şi geometrice. Deşi nu dezvoltaseră un sistem formal pentru algebră, rezolvarea ecuațiilor liniare era frecvent întâlnită în papirusuri matematice, cum ar fi Papirusul Rhind (aprox. 1650 î.Hr.).
În Grecia antică, matematicieni ca Euclid şi Diophantus din Alexandria au adus contribuţii semnificative la dezvoltarea matematicii, inclusiv la forme timpurii de algebră. Diophantus (secolul al III-lea d.Hr.) este cunoscut pentru tratatul său „Arithmetica”, care conţine soluţii la ecuaţii de tip „diofantice” (unde soluţiile sunt numere întregi). Lucrarea sa este considerată un pas important spre algebra simbolică modernă.
Momentul decisiv în evoluţia algebrei ca ştiinţă a avut loc în secolul al IX-lea în lumea islamică, odată cu lucrarea matematicianului persan Muhammad ibn Musa Al-Khwarizmi. În jurul anului 820 d.Hr., al-Khwarizmi a scris „Kitab al-Mukhtasar fi Hisab al-Jabr wa’l-Muqabala”, cunoscută ca lucrarea fondatoare a algebrei. În acest tratat, al-Khwarizmi introduce metode sistematice pentru rezolvarea ecuaţiilor liniare şi de gradul al doilea, stabilind fundamentele pentru ceea ce va deveni algebra modernă. Termenul „al-jabr” se referă la procesul de „completare” sau „reparare” a ecuaţiilor, un concept cheie în rezolvarea acestora.

Matematicienii arabi au perfecţionat şi extins algebra, aducându-o la un nivel superior, iar lucrările lor au fost traduse în latină în perioada medievală, influenţând direct renaşterea ştiinţifică europeană.
Matematica indiană a avut, de asemenea, o influenţă profundă asupra algebrei. Între secolele al VII-lea şi al XII-lea, matematicieni indieni precum Brahmagupta au dezvoltat metode avansate pentru rezolvarea ecuaţiilor şi au introdus concepte precum numerele negative şi zero. Brahmagupta, în lucrarea sa „Brahmasphutasiddhanta” (628 d.Hr.), a descris reguli pentru manipularea numerelor negative şi a utilizat tehnici algebrice pentru a rezolva ecuaţii cuadratice.
După secolele de dezvoltare în lumea islamică şi în India, algebra a pătruns în Europa medievală prin traducerea lucrărilor arabe în latină. În secolul al XII-lea, matematicienii europeni au început să studieze aceste texte, iar în perioada Renaşterii, algebra a cunoscut un salt enorm. Fibonacci (Leonardo din Pisa), prin lucrarea sa „Liber Abaci” (1202), a adus algebra şi conceptele aritmetice arabe şi indiene în Europa.
Mai târziu, în secolul al XVII-lea, matematicieni ca René Descartes şi François Viète au contribuit la dezvoltarea algebrei simbolice moderne. Descartes a introdus conceptul de coordonate carteziene şi a făcut posibile relaţiile dintre geometrie şi algebra, iar Viète a fost primul care a utilizat în mod sistematic litere pentru a reprezenta atât variabile, cât şi constante.

Al-Khwarizmi, părintele algebrei
Revenind la matematicianul persan Muhammad ibn Musa Al-Khwarizmi, numit adesea „părintele algebrei”, acesta a fost unul dintre cei mai influenţi savanţi din toate vremurile. Al-Khwarizmi a trăit în secolul al IX-lea. El şi-a început activitatea în „Casa Înţelepciunii” din Bagdad, un centru de cunoaştere şi traduceri unde savanţii din întreaga lume islamică colaborau pentru a aduna şi dezvolta cunoştinţele ştiinţifice. Aici traducea cele mai importante texte de matematică şi astronomie din greacă şi indiană în arabă.
Nu a trecut mult până când a fost numit conducător al „Casei Înţelepciunii”. Pe măsură ce parcurgea toate textele, toate problemele, teoriile şi regulile prezentate în lucrările pe care le traducea, el şi-a dat seama că ar putea exista o metodă mai simplă de a rezolva probleme. Aşa a ajuns să militeze pentru folosirea pe scară largă a sistemului numeric indian în baza zece (cu cifrele de la 1 la 9 şi 0) pentru a simplifica exprimarea folosită în matematică. Apoi, a conceput o metodă generală de a analiza problemele folosind un limbaj matematic abstract – ceea ce noi numim „algebră”.
Lucrarea sa revoluţionară, intitulată „Kitab al-Mukhtasar fi Hisab al-Jabr wa’l-Muqabala” („Cartea despre calcul prin completare şi echilibrare”), este punctul de plecare al algebrei aşa cum o ştim astăzi. Termenul „al-jabr” din titlu se referă la procesul de „reparare” a ecuaţiilor, adică la mutarea termenilor de o parte şi de alta a semnului egal pentru a le rezolva. Această carte a fost tradusă în latină în Europa în Evul Mediu şi a devenit o piatră de temelie pentru matematicienii occidentali. Tot datorită lui, astăzi folosim cifrele arabe de la 0 la 9. Sistemul numeric indo-arab a fost adoptat rapid de întreaga lume islamică şi, apoi, odată cu traducerile în latină, a fost îmbrăţişat şi de europeni.
Al-Khwarizmi nu a fost doar fondatorul algebrei, ci şi un pionier în alte domenii ale matematicii, cum ar fi trigonometria şi geometria. El a fost, de asemenea, un mare contribuitor la dezvoltarea conceptului de „algoritm”, termen care derivă din forma latinizată a numelui său, „Algoritmi”.
De-a lungul secolelor, „algoritm” a ajuns să însemne un set de reguli pentru rezolvarea unei anumite probleme, iar astăzi algoritmul este piatra de temelie a programării, ghidând crearea de soluţii eficiente şi logice.
Al-Khwarizmi a mai scris lucrări de astronomie matematică, care includeau tabele de efemeride (tabele care prezic poziţiile corpurilor cereşti în timp) şi explicaţii ale instrumentelor de măsurare astronomică. Totodată, în lucrarea geografică „Kitab surat al-ard” („Cartea imaginii pământului”) a adunat informaţii despre diferite regiuni ale lumii cunoscute în acea vreme. Aşa a creat o hartă a lumii care a fost folosită de geografi timp de secole.
Contribuţiile lui al-Khwarizmi au avut un impact enorm asupra matematicii şi ştiinţei, deschizând calea pentru noile generaţii de cercetători.

foto: pexels.com
Citiți principiile noastre de moderare aici!