tion.ro Web analytics

Urmărire prin grădini și peste garduri, noaptea trecută, la Săcălaz. Polițiștii au fost nevoiți să facă uz de armă pentru a pune mâna pe doi hoți care nu au vrut să se predea. Totul după ce oamenii legii au pus la cale un flagrant în localitate.
O familie din Săcălaz, respectiv doi copii și doi adulți au ajuns, duminică după-amiază, la spital, în urma unui accident rutier. Cei patru se deplasau cu un autoturism Dacia dinspre Săcălaz către Timișoara, iar la intrarea în municipiu șoferul a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un cap de pod, apoi s-a oprit într-un șanț. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
Comuna Săcălaz are, de marți, al treilea viceprimar în tot atâtea luni. Al doilea viceprimar al localității după  alegerile locale, Nicu Viorel (PNL), a fost demis din funcție, locul său find luat de preşedintele filialei locale PNL, Liviu Vasiu. Interesant este că, în timp ce la nivel naţional şi judeţean USL şi PDL sunt inamici declaraţi, la Săcălaz promovarea lui Vasiu s-a făcut cu sprijinul consilierilor democrat-liberali.
Combinaţiile politice sunt pe cale să arunce în aer comuna Săcălaz. Localitatea este pe cale să aibă  al treilea viceprimar, în tot atâtea luni din cauza majorităţilor fragile din Consiliul Local. Viceprimarul în funcţie, Nicu Viorel (PNL) îşi acuză colegii că intenţionează să facă o mare greşeală şi vor bate palma cu PDL.
Da, hotărât, aş vota Ilie Todască ! Şi spun asta, fără a fi acuzat de lipsă de modestie. Spun asta, ţinând cont de experienţa acumulată în toţi aceşti ani şi de cunoaşterea problemelor cu care se confruntă comunitatea. Totodată, la baza acestei afirmaţii stau realizările clare pe care le-a avut primarul Ilie Todască şi respectul pe care acesta îl are faţă de cetăţenii comunei, şi nu numai.
Locuitorii din Săcălaz au posibilitatea de a se debarasa de echipamentele vechi sau defecte, prin aducerea lor la centrul din Parcul Industrial Săcălaz. Noul centru de colectare din Săcălaz oferă persoanelor fizice şi juridice un serviciu gratuit de preluare de la domiciliu/sediu pentru aparatura grea sau voluminoasă.
Un bărbat de 54 de ani a murit, luni dimineaţa, în urma unui accident rutier. În timp ce se deplasa cu autoturismul, la intrarea în localitatea Săcălaz dinspre Beregsăul Mare, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat într-un şanţ. Poliţiştii au deschis o anchetă, iar în urma raportului medico - legal se va stabili dacă bărbatul a murit în urma accidentului sau a făcut infarct.

Eveniment

Trei copii răniți în urma unui accident provocat de un șofer fără permis, în județul Timiș
Accident de circulație, joi după-masă, în localitatea timișeană Nerău. Un șofer în vârstă de 44 de ani a intrat cu viteză prea mare într-o curbă și s-a răsturnat. Trei copii au ajuns la spital, iar în urma investigațiilor polițiștii au stabilit că cel de la volan nu are permis de conducere. 1

Eveniment

Indivizi reținuți pentru că închiriau mașini, iar apoi le vindeau cu acte false, în județul Timiș
Percheziții ale polițiștilor timișeni, la Timișoara și Izvin. Oamenii legii au descins la locuințele a trei indivizi care închiriau mașini, iar apoi le vindeau cu acte false. Unul dintre cei trei este cetățean italian.

Sănătate

Cereri de șomaj tehnic pentru aproape 100.000 de persoane, în martie și aprilie, în județul Timiș
Peste 7400 de cereri de acordarea șomajului tehnic, înregistrate la AJOFM, în județul Timiș. Solicitările au vizat aproape 100.000 de persoane, numai în martie și aprilie.

Sănătate

Niciun pompier infectat cu SARS-CoV2, în județul Timiș
Vești bune de la ISU Banat, în perioada pandemiei. Niciun angajat al instituției nu a fost infectat până acum cu SARS-CoV2. Totul în condițiile în care pompierii timișeni au transportat, de la începutul pandemiei, 5625 de persoane.

Sănătate

Klaus Iohannis: Din 1 iunie nu vom mai avea nevoie de declarație pentru deplasare. Se redeschid terasele
Președintele României a anunțat o serie de restricții care vor fi ridicate începând din 1 iunie. Astfel, nu vom mai avea nevoie de declarații pentru deplasarea între localități. În plus, vom avea voie să mergem și la terase, deoarece acestea urmează să se redeschidă. 4

Ştirile judeţului Timiş

Trafic închis pe Ciprian Porumbescu. Se schimbă asfaltul și se toaletează copacii
Primăria Timișoara închide circulația pe str. Ciprian Porumbescu, vineri, în prima parte a zilei. Inclusiv circulația mijloacelor de transport este deviată, pentru lucrări de frezare și pentru toaletarea copacilor. 9

Ştirile judeţului Timiş

Guvernul Republicii Macedonia de Nord a lansat un Apel Public privind diverse proiecte de investiții
Așa cum ne-a informat dl Pavel Ernest Dupta – consulul onorific al Republicii Macedonia de Nord la Timișoara, luna aceasta a fost lansat de către guvern un “PUBLIC CALL” referitor la principalele investiții strategice, având termenul limita 31 ianuarie 2021.

Ştirile judeţului Timiş

Cadoul lui Culiță Chiș de ziua primarului, în 2020: o „turbogirație” în cartierul Lipovei
Dacă în alți ani primarul Timișoarei își celebra ziua de naștere cu inaugurări de lucrări, anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, nu s-a putut merge pe teren. Dar șeful Direcției de Drumuri din primărie tot i-a găsit un cadou pe măsură: o „turbogirație” nouă în cartierul Lipovei. 17

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.