Circulația pe DJ681 A, de la ieșire din Surducul Mic până la intrare în Fârdea, va fi restricționată, sâmbătă. Cei de la IPJ Timiș anunță că traficul va fi oprit pentru organizarea competiției automobilistice VTM Timiș-Surduc 2021.
„În acest sens, vă comunicăm faptul că pe Drumul Județean 681 A, de la ieșirea din localitatea Surducul Mic până la intrarea în localitatea Fârdea, din județul Timiș, circulația rutieră va fi închisă.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Făget și Secției 10 Poliție Rurală Făget, împreună cu jandarmii din cadrul Detașamentului 6 Jandarmi Lugoj, se vor afla la datorie în vederea fluidizării traficului și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică”, transmit cei de la IPJ Timiș.
Concurenții vor lua startul de la ieșire din Surducul Mic, iar sosirea va fi la intrare în Fârdea.
Pentru ocolire, autoritățile anunță următoarele rute:
- coborâre A1 – Traian Vuia – Dumbrava – Bucovăț – Mâtnicu Mic – Fârdea
- Lugoj – Traian Vuia – Dumbrava – Bucovăț – Mâtnicu Mic – Fârdea
Citiți principiile noastre de moderare aici!