România face un pas semnificativ în protecția mediului, prin promulgarea de către Președintele României a Legii nr. 266/2024, care stabilește a treia sâmbătă din septembrie ca Ziua de Curățenie Națională. Această inițiativă legislativă, susținută de Asociația „Let’s Do It, Romania!”, promovează implicarea civică și responsabilitatea ecologică, subliniind angajamentul României pentru un mediu mai curat.
Comuna timişeană Becicherecu Mic a participat activ la Ziua Naţională a Curăţeniei, sub sloganul „Satul meu mai curat într-o singură zi”. Cu mic, cu mare localnicii au pus umărul şi au făcut curăţenie în localitatea timişeană.
Silvia Muller - În fiecare zi, toţi suntem prinşi într-o alergătură continuă şi înecaţi de rutina zilnică uităm de lucrurile cu adevărat importante, uităm cât de puţin ne “costă” să facem bine. Nu ne putem simţi niciodată mai împliniţi, decât atunci când putem să ajutăm total dezinteresaţi pe cineva sau comunitatea.
Ştiri din Timiș
Iubitorii de quiz-uri și fapte bune sunt invitați să participe la cea de-a 67-a ediție a Charity Quiz Night. Toate donațiile strânse vor merge către o asociație din Timișoara, care ajută persoanele aflate în dificultate.
Cinema
Luni, 20 ianuarie, David Lynch ar fi împlinit 79 de ani. Pentru a aduce un omagiu regizorului, Cinema Timiș a pregătit trei proiecții speciale.
Ştiri din Timiș
Centrul pentru Cultură și Artă al județului Timiș dedică următorul spectacol de muzică populară Unirii Principatelor Române, celebrată an de an în data de 24 ianuarie.
România
O teză lansată în 1960 de unul dintre pionierii arheologiei preistorice românești, Constantin S. Nicolăescu-Plopșor, teză în care se vorbea despre prezența unor hominini vechi de circa 2 milioane de ani pe teritoriul României, a fost confirmată de o echipă internațională de cercetători, scrie Hotnews.ro.
Utile
Miercuri, la sediul Primăriei Timișoara și la clădirea de sticlă adiacentă – fostul sediu DFMT – se vor desfășura lucrări de mentenanță. Timp de o oră, cererile vor putea fi depuse doar digital.
România
Călin Georgescu ceruse Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg (CEDO) să suspende efectele deciziei CCR din 6 decembrie 2024, de a anula alegerile prezidențiale din România și să se reia procesul electoral, respectând rezultatele primului tur: finala prezidențială între el și Elena Lasconi, potrivit Hotnews.ro.
2
România
Centrul Național de Evaluare și Politici în Educație a anunțat că se va desfășura o simulare tehnică pentru probele orale de Bacalaureat din acest an. Nu vor exista subiecte, iar elevii nu vor fi prezenți.
Ştiri din Timiș
Pe străzile Verde și Stuparilor din cartierul Calea Lipovei vor apărea peste 110 locuri de parcare. Au fost demolate garajele de aici, amplasamentele au fost predate de primărie Societății de Drumuri Municipale (SDM), iar în februarie ar urma să înceapă lucrările.